Farsă în aeroport: Jennifer Lopez, "bombardată" cu confetti - VIDEO
Cântăreaţa şi actriţa americană a fost "atacată" cu confetti, marţi după-amiază, în Aeroportul Internaţional din Los Angeles (LAX), informează site-ul billboard.com, citat de Mediafax.
Incidentul s-a produs în timp ce artista americană se afla în holul principal al aeroportului şi a fost organizat de Richie the Barber, un cunoscut autor de farse în Statele Unite. Richie le-a "bombardat" cu confetti şi pe surorile Khloe şi Kourtney Kardashian, în aprilie 2014, în momentul în care cele două vedete de reality show ieşeau dintr-un magazin din West Hollywood. În urma acelui incident, Khloe şi Kourtney Kardashian au depus pe numele autorului de farse o plângere oficială în care l-au acuzat pe acesta de comiterea unei agresiuni.
În schimb, Jennifer Lopez nu a părut prea afectată de acest incident, potrivit E! News. Totuşi, aşa cum se poate vedea în câteva fotografii publicate pe internet la doar câteva minute după ce a fost "bombardată" cu confetti, cântăreaţa nu părea nici foarte încântată de această farsă.
Recent, J Lo a anunţat că va susţine o serie de concerte la Las Vegas începând din ianuarie 2016.