Fără pantaloni la metrou: Spectacolul curajos din subteran
Boxerii în dungi, roşii şi cu dantelă, dar şi pantalonii scurţi au fost elementele definitorii ale codului vestimentar "obligatoriu" pentru No Pants Subway Ride (Fără pantaloni la metrou), un eveniment desfăşurat duminică, în premieră în Capitală, la care au participat câteva zeci de călători.
Evenimentul "No Pants Subway Ride", care are loc la nivel mondial începând din 2002, s-a desfăşurat pentru prima dată şi în Capitală, duminică, de la ora 15.00, când bucureştenii au fost invitaţi să se plimbe cu metroul fără să poarte pantaloni.
La ora 14.40, câteva zeci de persoane, printre care organizatorii acestui eveniment, s-au strâns la intrarea în staţia de metrou Unirii - Hanul lui Manuc. Chiar înainte de a începe plimbarea fără pantaloni pe magistrala de metrou Berceni - Pipera, un dialog între un tânăr şi o femeie de peste 50 de ani a arătat diferenţa dintre generaţii, relatează agenția Mediafax.
"Da, am curajul să îmi dau pantalonii jos. Nu mi se pare o ruşine", a spus un tânăr din Bucureşti, care venise la eveniment cu un amic. El a spus că a invitat şi alţi prieteni să se alăture acestui eveniment.
"Măi copile, trebuia să te dezbraci de tot. Gol puşcă eşti mai interesant", i-a spus o doamnă unui tânăr care venise într-o pereche de pantaloni scurţi. "Ce e asta? La bermude? (...) Dezbracă-te gol puşcă şi să vezi ce pică după tine fetele pe jos pe aici. Şi alea tinere, şi alea bătrâne, măicuţă", i-a spus femeia tânărului.
Tânărul nu a ezitat nicio clipă să o invite pe doamna respectivă să participe la acest eveniment. "Eu? Cum să nu? Eu pot să vin fotomodel", a fost răspunsul femeii la propunerea acestuia. "A înnebunit lumea. Copii, evenimentul e bun la ăia la care este, dar nu la noi! Noi nu suntem pregătiţi! Mizerie, sărăcie", a spus femeia. "Toate sunt bine, dar cu o limită. Nu e bine! Nu e bine să umblăm dezbrăcaţi", a continuat femeia.
Spunându-i femeii că această plimbare fără pantaloni la metrou are loc în mai multe oraşe din lume, printre care şi New York, aceasta a spus că "ăia nu mai pot de pricopsiţi, noi nu mai putem de sărăcie". "Deci, dezbrăcaţi-vă, copii", a concluzionat femeia, care apoi a plecat din zona Unirii.
În acest an, la eveniment participă cel puţin 60 de oraşe din lume, fiind pentru prima dată când manifestarea a fost organizată şi la Bucureşti, potrivit informaţiilor prezentate pe pagina de Facebook dedicată "No Pants Subway Ride". Evenimentul a fost organizat duminică, de la ora 15.00, în toate oraşele participante.
"Ne-am strâns ca să ne distrăm într-o duminică de ianuarie, care altfel ar fi fost total banală. Mesajul este acela de a ne distra. S-a tot spus că ar trebui să facem mai multe chestii culturale, dar, până la urmă, o manifestaţie de genul acesta este un act cultural în sine", a spus o tânără din Bucureşti.