Cel de-al optulea film semnat de Quentin Tarantino, „Cei opt odioşi / The Hateful Eight”, e un western de iarnă, în care excentricul regizor pune opt personaje în situaţii limită, se joacă cu încrederea fiecăruia în ceilalţi şi îşi face de cap cu noţiunea de „condiţie umană”. Coloana sonoră a filmului este produsă de celebrul compozitor Ennio Morricone, care a fost premiat recent la Globurile de Aur 2016, la categoria „Cea mai bună coloană sonoră originală de film”. În plus, „Cei opt odioşi” numără 3 nominalizări la premiile Oscar 2016, la categoriile „Cea mai bună actriţă în rol secundar” (Jennifer Jason Leigh), „Cea mai bună imagine” (Robert Richardson) şi „Cea mai bună coloană sonoră originală” (Ennio Morricone).

Filmul „Cei opt odioşi/The Hateful Eight” este distribuit de Forum Film România şi a avut premiera pe 15 ianuarie 2016.

Glorioasa peliculă de 70 de mm

Quentin Tarantino anunţa cu ceva timp înainte să înceapă filmările la „Cei opt odioşi” că producţia va fi trasă pe „glorioasa” peliculă de 70 de mm. Însă, odată ce au început filmările, el a mers un pas mai departe, alegând să filmeze în uimitorul format Ultra Panavision 70, care nu mai fusese folosit de 50 de ani. Ultima peliculă în acest format a fost produsă în 1966, fiind vorba despre filmul „Khartoum”. Ceea ce e cu totul special la acest format cinematografic este că foloseşte lentile anamorfice care creează minunata proporţie largă de 2.76:1.

„Ca să surprind cum trebuie peisajul dezolant, zăpada, dar şi frumuseţea de western a locurilor în care am filmat, se impunea să recurg la pelicula de 70 de mm”, spune Tarantino. Potrivit lui, formatul ales nu face decât să adauge măreţie cadrelor şi să revitalizeze interioarele. „Din punctul meu de vedere, formatele mare oferă mai multă intimitate. Poţi să fii mult mai apropiat de personaje şi să le cunoşti în ansamblu”, mai spune Tarantino.

Shannon McIntosh, unul dintre producătorii executivi ai filmului, cu care Tarantino a mai colaborat în trecut, crede că formatul ales adaugă o notă de mister întregului film, potenţând tensiunea din interiorul popasului Minnie’s Haberdashery. Aici se întâlnesc cei opt odioşi, dintre patru caută adăpost din calea unui aprig viscol: vânătorul de recompense John Ruth (Kurt Russell) şi prizoniera sa Daisy Domergue (Jennifer Jason Leigh), maiorul Marquis Warren (Samuel L. Jackson) şi Chris Mannix (Walton Goggins). Ceilalţi patru se ascund în interiorul popasului: Bob (Demian Bichir), care se ocupă de han în lipsa lui Minnie, plecată să îşi viziteze mama, Oswaldo Mobray (Tim Roth), Joe Gage (Michael Madsen) şi Sanford Smithers (Bruce Dern).

Directorul de imagine Robert Richardson completează că, tocmai pentru că sunt opt personaje în film, ecranul este mereu ocupat, iar lăţimea cadrului aproape că îţi dă un sentiment de claustrofobie, mai ales că poţi vedea toţi pereţii încăperii în care se petrece acţiunea. Dar asta nu e cel mai bun lucru când vine vorba de formatul Ultra Panavision 70. Ceea ce este cu adevărat spectaculos, spune Shannon McIntosh, este că acest format redă imaginea în nuanţe de profunzime, culoare şi lumină pe care formatul digital nu le poate surprinde.


Actorii, puşi în situaţii neaşteptate

Tarantino e celebru printre actori pentru că are obiceiul să îi scoată din zona de confort în cele mai neaşteptate contexte. Asta a făcut şi la filmările pentru „Cei opt odioşi”. De exemplu, în timpul producţiei, a făcut o mică modificare de scenariu forţând-o pe Jennifer Jason Leigh să înveţe să cânte la chitară. Actriţa, însă, a dovedit o încăpăţânare pe măsura provocării şi a petrecut toate pauzele de filmare învăţând să cânte la chitară, cu ajutorul unui profesor.

Printr-o experienţă similară a trecut şi Demian Bichir, care joacă rolul lui Bob, cel lăsat să se ocupe de han în lipsa lui Minnie. Potrivit scenariului, Bob trebuia să cânte o colindă la pian, dar folosind un singur deget. Ca să reuşească asta mai întâi a învăţat să cânte colinda la pian cu ambele mâini şi a exersat de nenumărate ori până când Tarantino s-a declarat satisfăcut.

Filmările la noua peliculă au avut loc în Telluride, Colorado, iar popasul Minnie’s Haberdashery a fost ridicat pe moşia familiei Schmid. Peisajul era mirific, pustiu, dezolant iarna, numai bun pentru un western, cu plopii deşi care aproape că devin personaj în film. După ce au ales locul, Yohei Taneda (designer de producţie), cel care a creat Casa frunzelor albastre în „Kill Bill” s-a pus pe desenat şi ridicat popasul lui Minnie. Un fan înfocat al genului western, Taneda a creat un han cu multe texturi, pe care actorii l-au îndrăgit pe loc. „După 12 săptămâni de filmări, te plimbai prin decor şi deodată descopereai un detaliu nou pe rafturi, o sticluţă, cartuşe sau chiar condimente. Locul era exact cum te aşteptai să fie”, spune Richard N. Gladstein, producătorul filmului.

Ca să completeze atmosfera „odioasă”, Tarantino a lucrat cu designerul de costume Courtney Hoffman, care a dat viaţă vestimentaţiei fiecărui personaj în parte. Ea a trebuit să creeze costume iconice şi cool, dar care să fie şi autentice şi adecvate perioadei istorice şi contextului, iar rolul ei a fost cu atât mai dificil cu cât acţiunea se petrece într-o singură zi. „Quentin este îndrăzneţ şi ia decizii care te bagă în sperieţi la început, dar odată ce le pui în practică, îţi dai seama că sunt cele mai bune decizii”, mărturiseşte Hoffman, care s-a declarat extrem de încântată de colaborarea cu regizorul care deţine două premii Oscar (Cel mai bun scenariu original pentru „Pulp Fiction” şi „Django Unchained”) şi nenumărate alte nominalizări.