Eurovision 2015: Mesajul transmis de Călin Goia înainte de a urca pe scenă
Trupa Voltaj va cânta marți seară, pe scena Eurovision 2015, în cadrul primei semifinale care are loc la Viena. Concursul muzical va fi transmis în direct, de la ora 22.00, la TVR.
"Intru în semifinală cu gândul la românii din străinătate și la copiii pe care mulți dintre ei sunt nevoiți să îi lase acasă. Este un preț uriaș pe care îl plătesc pentru visul unui trai mai bun", a mărturisit Călin Goia, înainte de a cânta pe scena Eurovision 2015.
"Melodia, show-ul de la Viena și întreaga campanie vizează o problemă care afectează oameni din mai multe țări și îmi doresc ca mesajul nostru să răzbată dincolo de ecranele televizoarelor. Iar cei de acasă, chiar dacă nu ne pot vota, știu că vor fi cu sufletul alături de noi și asta contează enorm", a adăugat solistul trupei Voltaj.
Luni, reprezentanții României și cei ai celorlalte țări care evoluează în prima semifinală Eurovision au susţinut primele două repetiții cu costume și cu public în sală. A doua repetiție, chiar dacă nu a fost transmisă în direct, a contat la fel de mult pentru calificare ca și semifinala din această seară, întrucât spectacolul a fost votat de juriile de specialitate din 20 de țări, votul lor contând în proporție de 50%, la fel ca al publicului.
Membrii trupei Voltaj s-au declarat mulțumiți de îmbunătățirile aduse show-ului lor pe scenă, în urma discuțiilor pe care le-au avut cu organizatorii în ultimele zile: "Suntem foarte mulțumiți că am reușit să transmitem emoția mesajului nostru", a dezvăluit Gabi Constantin, chitaristul trupei Voltaj.