La doar câteva secunde după ce a intrat pe scenă, Cezar și-a aranjat casca în urechea dreaptă, semn ca a avut probleme cu sonorizarea. El a trecut însă repede peste momentul dificil și a interpretat piesa foarte bine.
România a fost a patra țară calificată anunțată de organizatori, după Ungaria, Azerbaidjan și Georgia. În semifinala de joi seară s-au mai calificat, în ordine aleatorie, Norvegia, Islanda, Armenia, Finlanda, Malta și Grecia.
Cezar Ouatu a urcat ultimul pe scenă și a interpretat piesa "It's my life". El a luptat cu alţi 16 concurenţi pentru un loc în finala competiției, care va avea loc în sala de la Malmö (Suedia).
La doar câteva secunde după ce a intrat pe scenă, Cezar Ouatu și-a aranjat casca în urechea dreaptă, semn ca a avut probleme cu sonorizarea. El a trecut însă repede peste momentul dificil și a interpretat piesa foarte bine.
Cezar a izbucnit în lacrimi, de fericire, în momentul în care România a fost strigată pe lista finalistelor. Printre susținătorii cântărețului aflati chiar în sala de spectacol s-a numărat și mama sa. "Mama era în sală și a izbucnit în lacrimi când m-am calificat! Sunt foarte bucuros, am rămas fără cuvinte", a declarat Cezar Ouatu pentru wowbiz.ro. "A fost super! La început am avut câteva probleme cu casca, dar până la urmă a fost foarte bine. Sunt mulțumit și încrezător. Aștept voturile"
Și trupa Mandinga a avut probleme cu sunetul la ediția de anul trecut, desfășurată în Baku.
Cezar nu a putut conta pe ajutorul compatrioților din ţară. Doar românii din diaspora, precum şi străinii au avut dreptul de a-l vota. Cele zece piese calificate din cea de a doua semifinală în marea finală Eurovision 2013 au fost alese alese, într-o pondere egală, de către voturile publicului şi de punctajul juriului.
Din prima semifinală s-au calificat în finala Eurovision 2013 următoarele ţări: Republica Moldova, Lituania, Irlanda, Estonia, Belarus, Danemarca, Rusia, Belgia, Ucraina şi Olanda. Țările calificate direct în finală sunt Franţa, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie şi Suedia.
Piesa "It's My Life", compusă de Cristian Faur, a fost câştigătoare a finalei selecţiei naţionale a concursului Eurovision, care s-a desfăşurat în 9 martie, la TVR. Cezar a dedicat atunci prestaţia sa familiei şi publicului. "Voi cânta pentru voi, pentru tatăl meu care nu mai este printre noi, dar care cu siguranţă zâmbeşte în colţul gurii de undeva de acolo sus, pentru mama mea, pentru toţi cei care mă iubesc şi pe care îi iubesc!", a scris Cezar atunci pe contul său oficial de Facebook.
Cezar Ouatu, supranumit "Cezar The Voice", s-a născut în România, într-o familie de muzicieni, astfel că frecventarea cursurilor Liceului de Muzică şi Arte din Ploieşti a fost opţiunea firească. După studii de pian şi cor a început, în 1998, să studieze canto şi muzica barocă, descoperindu-şi vocea de contratenor. În 2001 a fost admis la Conservatoriul "Giuseppe Verdi" din Milano, la clasa celebrei profesoare Margaret Hayward, şi a absolvit în 2004 cu calificativul maxim. În paralel, el a urmat cursuri de măestrie cu Jordi Savall, Sara Mingardo, René Clemencic şi Mariana Nicolesco, notează agenția Mediafax.
Contratenorul deţine mai multe premii internaţionale la concursuri de prestigiu printre care: Francisco Viñas - Barcelona (cel mai bun contratenor), Competizione dell'Opera din Dresda (premiul întâi absolut), Riccardo Zandonai Riva del Garda - premiul special al juriului, Renata Tebaldi - San Marino (premiul baroc), Spiros Argiris - Sarzana (premiul întâi absolut) şi Hariclea Darclée - Brăila (premiul de excelenţă).
Contratenorul Cezar Ouatu este invitat în permanenţa să susţină recitaluri în Italia şi în întreaga lume, fiind colaborator al ansamblurilor Cappella Musicale din Lodi şi Corul Claudio Monteverdi din Crema. Datorită acestor solicitări are un repertoriu în care se regăsesc creaţii importante ale genului: "Dixit Dominus" de G.F Händel, "Te Deum" de H. Purcell, "Nisi Dominus" şi "Stabat Mater" de A. Vivaldi, "Requiem" de F. Cavalli, "Carmina Burana" de Carl Orff. La San Marino, în august 2007, a obţinut un succes considerabil într-un recital cu arii de G.F. Händel şi A.Vivaldi realizat în colaborare cu ansamblul baroc "Venti, turbini" dirijat de Sergio Ciomei.
În stagiunea 2006-2007, a debutat la Teatro La Fenice din Venezia, în rolul Armando d'Orville din opera "Il crociato in Egitto" de G. Meyerbeer, în spectacolul regizat de Pierluigi Pizzi şi sub conducerea muzicală a lui Emmanuel Villaume.
Angajamentele sale din perioada 2011-2012 au fost un succes cu ecouri foarte bune în revistele internaţionale de specialitate fiind menţionate: "Montezuma" de Graun (rolul titular) la Festivalul "Sanssouci" de la Potsdam; "Salustia" de Pergolesi (Alessandro) la Festivalul Pergolesi de la Jesi, "Alcina" de Händel (Ruggiero) la Opera din Lausanne sub bagheta lui Ottavio Dantone, "Die Fledermaus" (Orlofsky) la Opera Naţionala din Zagreb.
Contratenorul Cezar Ouatu a susţinut recitaluri în multe oraşe ale României şi a participat la concerte vocal-simfonice cu Orchestra de Cameră Radio, Camerata Regala, cu orchestrele Filarmonicilor din Ploieşti, Cluj, Arad, Braşov, Sibiu.
Planurile de după Eurovision ale artistului includ lansarea unui nou single, apariţia pe scenă alături de Andrea Bocelli şi Angela Gheorghiu şi lansarea unui nou album. După Eurovision, Cezar a spus că vrea să lanseze un single - "Painful Love", scris de Şerban Cazan şi Smiley -, urmat de primul său album în stilul pop-opera. De asemenea, Cezar va apărea pe scenă alături de soprana Angela Gheorghiu, la concertul lui Andrea Bocelli de la Bucureşti, pe 25 mai, anunță Mediafax.
Cele mai bune performanţe ale României la acest Eurovision au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este "Tornero", compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.
Anul trecut, trupa Mandinga, reprezentanta României, s-a clasat pe locul al 12-lea în finala concursului ce a avut loc la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Zaleilah".
Foto: Thomas Hanses (EBU) / TVR