Enrique Iglesias, două recorduri mondiale Guinness
Cântăreţul a stabilit două recorduri mondiale, unul pentru că are cele mai multe hituri în topul Hot Latin Songs, iar celălalt pentru piesa "Bailando" care a avut cea lungă staţionare în clasamentul amintit.
Conform Mediafax, 26 de melodii ale artistului s-au clasat pe primul loc în topul Billboard în decursul a zece ani.Al doilea record îl bate cu piesa Bailando care a staţionat pe primul loc în topul Hot Latin Songs timp de 41 de săptămâni.
Enrique Iglesias urmează să susţină un concert şi la noi în ţară anul acesta, pe 12 mai la Romexpo, începând cu ora 20:00. Acest concert face parte din turneul "Sex and Love".