Emma Watson a devenit instructor de yoga
Interpreta personajului Hermione Granger din franciza cinematografică "Harry Potter" a devenit instructor de yoga.
Actriţa, care îşi va lua licenţa în literatură engleză la Universitatea Brown din Statele Unite, în luna mai, speră să îşi facă timp pentru una dintre activităţile ei preferate în vara acestui an: să predea cursuri de yoga, informează site-ul contactmusic.com, citat de agenția Mediafax.Vorbind despre cum şi-ar dori să fie viaţa ei după absolvirea cursurilor universitare, actriţa britanică, în vârstă de 23 de ani, a declarat pentru revista Wonderland: "Simt că am încă atât de multe lucruri de realizat în calitate de actriţă. Mi-ar plăcea să încerc să fac teatru, este un domeniu complet diferit
"După ce îmi voi lua diploma, voi avea mai mult timp la dispoziţie pentru a mă ocupa de celelalte pasiuni ale mele şi trebuie să mă decid ce voi face mai departe. Mi-ar plăcea să mă ocup de ceva care nu va avea nicio legătură cu industria filmului. Vreau să găsesc ceva care să-mi permită să îmi folosesc mintea într-o altă manieră. Îmi place să pictez şi poate voi urma câteva cursuri de artă. Sau poate va fi ceva diferit. Tocmai am devenit instructor autorizat de yoga", a adăugat actriţa britanică.
Emma Watson, născută în 1990, a "absolvit" cu succes franciza "Harry Potter", putând fi văzută ulterior alături de Michelle Williams şi Kenneth Branagh în filmul "O săptămână cu Marilyn/ My Week With Marilyn" şi fiind distribuită de Sofia Coppola în "Hoţii de celebritate/ The Bling Ring".
Foto: AFP/Mediafax