Elton John şi David Furnish se căsătoresc
Starul şi partenerul său de viaţă, David Furnish, care trăiesc într-o uniune civilă, urmează să se căsătorească, după ce, sâmbătă, o lege istorică ce legalizează căsătoriile între persoanele de acelaşi sex a intrat în vigoare în Anglia şi Ţara Galilor, informează site-ul contactmusic.com, citat de agenția Mediafax.
"Eu şi Elton ne vom căsători", a declarat David Furnish pentru publicaţia Attitude. "Ca un cuplu de profil înalt, considerăm că este datoria noastră să o facem, ca să ne asigurăm că toată lumea ştie că acest lucru este ceva la care mulţi homosexuali care trăiesc în această ţară n-au visat că se va întâmpla", a mai spus acesta.După ce vreme de mai mulţi ani au fost "parteneri", cei doi vor putea, în sfârşit, să se numească "soţ şi soţ".
"Ca artist, (Elton) este conştient că, orice spune şi face, oamenii vor lua notiţe. Aşa că ce mod mai bun de a sărbători acest moment istoric în timp?", a mai spus acesta. "Eu şi Elton credem că este o diferenţă enormă între a numi pe cineva 'partenerul' tău şi a-l numi 'soţul' tău"
Primele căsătorii între persoane de acelaşi sex au fost oficiate sâmbătă imediat după miezul nopţii în Ţara Galilor şi Anglia - steaguri în culorile curcubeului fluturând la Londra pe clădirile ministeriale -, după intrarea în vigoare a acestei "legi privind egalitatea", foarte aşteptată, aceasta fiind ultima etapă dintr-o luptă lungă dusă de apărătorii drepturilor homosexualilor.
Primele căsătorii între gay şi lesbiene au fost oficiate imediat, în speranţa de a deveni primul cuplu care spune "da", un moment calificat drept "important pentru ţară" de premierul britanic David Cameron, relatează agenția Mediafax.
"Pentru a explica lucrurile mai simplu, în Marea Britanie nu are importanţă dacă eşti heterosexual sau homosexual - statul îţi va recunoaşte relaţia în acelaşi fel", a declarat Cameron.
Artistul britanic Elton John, una dintre cele mai proeminente celebrităţi gay din lume, locuieşte cu partenerul său de viaţă, David Furnish, într-o uniune civilă din 2005 şi au împreună doi copii.
"Când Zachary şi Elijah vor creşte şi vor avea copii, vor trăi - să sperăm - într-o lume unde toată lumea poate fi egală, unde să fii căsătorit nu ţine de faptul că eşti heterosexual sau homosexual, ci pur şi simplu că eşti om"
Elton John a militat pentru drepturile persoanelor gay în Marea Britanie şi în Ucraina, ţară care i-a refuzat dreptul, în 2009, de a adopta un copil, din cauza vârstei şi a stării sale civile, notează Mediafax.
Într-o carieră de aproape cinci decenii, Elton John a reuşit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea şi a avut peste 50 de hituri TOP 40, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai tuturor timpurilor. Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii în anii '70, cu şapte albume consecutive No. 1 în Statele Unite şi şase single-uri No. 1. Succesul său a avut un impact puternic în muzica pop şi a condus la creşterea popularităţii pianului în rock'n'roll.
El continuă să fie un simbol al vieţii publice şi a fost foarte implicat în lupta anti-SIDA, după sfârşitul anilor '80. A intrat în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 şi a fost numit cavaler în 1998.
Foto: AFP/Mediafax