Ellie White va fi mămică pentru prima dată
Cântăreața va naște la sfârșitul anului. Deși până acum nu şi-a dorit să aibă copii cu logodnicul şi managerul ei Doru Tinca, lucrurile s-au schimbat între timp.
Cântăreața e însărcinată în patru luni și va naște la sfârșitul toamnei. Deși până acum nu şi-a dorit să aibă copii cu logodnicul şi managerul ei Doru Tinca, lucrurile s-au schimbat între timp.Artista a mărturisit în revista Viva! că aceasta a fost prima tentativ[ de a rămâne însărcinată: "Cred că acum a venit momentul din perspectiva mea. Mi-am spus că nu vreau să mai aștept, cariera oricum merge bine și pot să mă ocup de ea și din perspectiva de mămică. Și, de la prima încercare a ieșit!"
Ellie White crede că acest copil este cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodată. "Eu îmi doresc enorm acest copil și vreau să pot să îi dau tot ce își dorește, dar fără a-l face un copil răsfățat, care să nu aprecieze valorile vieții. Părinții mei au reușit să îmi insufle foarte bine valorile morale și cred că totul ține de primii ani de viață. Dacă poți să îți faci copilul să înțeleagă care este diferența dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună, atunci cred că el va avea un material foarte bun pentru a merge mai departe în viață, fără riscul de a greși mai târziu"