Ellie White, pe urmele Pamelei Anderson în Baywatch. A îmbracat costumul roşu de salvamar într-un pictorial inedit
Divertisment · Stiri / 09.07.2013

Ellie White se întoarce în epoca de glorie a serialului Baywatch intrând în rolul unui sexy salvamar, cu prilejul unei şedinţe foto realizate pentru numărul din iulie-august al revistei TABU.

Artista renunţă la pudoare şi realizează cel mai îndrăzneţ pictorial de până acum, Ellie declarând că David Hasselhoff a fost prima ei mare dragoste. "A fost unul dintre serialele mele preferate, nu am pierdut niciun episod. Mărturisesc ca am avut o slăbiciune pentru David Hasselhoff. A fost a doua mea mare iubire după Kevin Costner. Mă imaginam în rolul de victimă, salvata din valuri de Mitch Buchannon, dar mă visam şi în ipostaza de salvamar", declară Ellie White.

Costumul iconic din Baywatch, făcut celebru de Pamela Anderson sau Erika Eleniak, a fost îmbrăcat acum şi de Ellie White, care îşi etalează astfel formele de invidiat la doar jumătate de an de când a devenit mamă.
"Le-am admirat mult pe Erika Eleniak şi Pamela Anderson. Încă le includ în topul celor mai sexy femei din lume. Am avut emoţii mari înainte de a îmbrăca costumul roşu, atât de celebru. Ştiam că aşteptările sunt mari, aşa că am tras mult la sala pentru a avea un corp demn de afişat în acest pictorial", mai spune Ellie White.
 
 
 

Mai mult, odată cu acest pictorial sexy Ellie White mărturiseşte că nu ar refuza acum propunerea de a realiza fotografii nud, în mod artistic. "Pamela Anderson a pozat de multe ori in Playboy şi a arătat tot. Eu n-aş mai fi chiar atât de îndrăzneaţă. Am mai primit propuneri de a poza goală până acum, însă le-am refuzat categoric. Nu mă simţeam pregătită. Acum sunt mult mai sigura pe mine şi nu aş spune nu unor fotografii nud, artistice, în genul celor realizate de Mihaela Rădulescu"
, mai adaugă Ellie White.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro