După Paști, Dana Săvuică s-a congelat pentru a avea abdomen pla
Mulți români au umplut până la refuz săptămâna trecută sălile de fitness în dorința de a scăpa de kilogramele în plus acumulate în urma meselor copioase de Paști. Unii aleg însă o cale mai lejeră și mai rapidă pentru a elimina stratul de grăsime nedorit, în timp foarte scurt. Astfel a procedat și Dana Savuică. Vedeta a urmat o ședință de Crio la salonul Noblezza, în urma căreia va avea o talie mai subțire cu patru centimetri.
Pe adomenul Danei a fost aplicat dispozitivul aparatului Crio CoolTech care a strând prin vacuum stratul de grăsime nedorit și l-a înghețat, în mai puțin, de un minut, la -8 grade Celsius.“Mi-a fost puțin teamă la început pentru că nu știam la ce să mă aștept. Auzisem de Crio de la mai multe persoane care l-au încercat. Nu m-a durut însă deloc. Am stat sub aparat o oră, iar apoi stratul înghețat de grăsime a fost nivelat prin masaj. În trei sătămâni se vor vedea rezultatele. Am înțeles că într-o singură ședință scapi de o treime din stratul nedorit de grăsime. Va fi tocmai bine pentru că vara bate la ușă. Asta nu înseamnă că voi abdica de la a consuma alimente sănătoase și de a merge cu bicicleta sau a alerga în parc în continuare”
„Prin criogenare, se distrug celulele grase din zonele problematice. Acestea sunt eliminate apoi, în mod natural, de macrofagi, cei considerati gunoieri organismului. Aceștia transformă celulele moarte în aminoacizi, peptide și proteine, iar celulele grase nu se mai regenerează. Este ca o liposucție, însă mult mai accesibilă ca preț și fără anestezie sau intervenții chirurgicale. Totul durează doar puțin peste o oră, timp în care te poți uita, spre exemplu, la televizor”
Tratamentul Crio a fost urmat la Noblezza și de allte vedete din showbiz precum Nicoleta Luciu, Adelina Pestrițu, Andrei Duban.