Duelul româncelor la Roma: Simona Halep a învins-o pe Alexandra Dulgheru
Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-1, 6-0, pe Alexandra Dulgheru, locul 72 WTA, sportivă venită din calificări, şi a acces în semifinalele turneului de categorie Premier 5 de la Roma.
Vizibil obosită după cele cinci meciuri disputate anterior la competiţia de la Foro Italico, totalizând aproape zece ore de joc, Dulgheru a opus o palidă rezistenţă Simonei Halep, care a disputat doar două partide de simplu, de câte o oră, până în sferturi, plus două de dublu, relatează Mediafax.
Jucătoarea din Constanţa a fost agresivă încă de la începutul meciului, şi-a plimbat mult adversara pe linia de fund a terenului şi finalizat de multe ori spectaculos, nelăsându-i nicio şansă Alexandrei Dulgheru. De la scorul de 1-1, după ce ambele sportive şi-au fructificat serviciul, a urmat un monolog al Simonei Halep, de 11 ghemuri câştigate la rând, ce a pus capăt duelului românesc din sferturile competiţiei italiene în 56 de minute, notează agenţia citată.
Halep va juca în faza următoare, sâmbătă, cu învingătoarea din meciul Petra Kvitova (Cehia), locul 4 WTA - Carla Suarez Navarro (Spania), locul 10 WTA. Românca are palmares pozitiv cu ambele potenţiale adversare.