Drew Barrymore s-a căsătorit a treia oară
Divertisment · Stiri / 03.06.2012

Actriţa americană şi logodnicul ei, Will Kopelman, s-au căsătorit sâmbătă, în cadrul unei ceremonii private, care a avut loc în Montecito, California.

Actriţa americană şi logodnicul ei, Will Kopelman, s-au căsătorit sâmbătă, în cadrul unei ceremonii private, care a avut loc în Montecito, California.

La cea de-a treia nuntă a actriţei americane au participat circa 200 de invitaţi, printre care s-au numărat colega ei de platou din seria "Îngerii lui Charlie" Cameron Diaz, actriţa Reese Witherspoon şi actorul de comedie Jimmy Fallon, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Ceremonia de căsătorie a fost una evreiască şi a fost oficiată de rabinul familiei Kopelman.


Actriţa în vârstă de 37 de ani, despre care presa americană scrie că ar fi însărcinată cu primul ei copil, şi Kopelman, un consultant în artă în vârstă de 34 de ani, au purtat la nuntă ţinute Channel, firmă pe care tatăl mirelui, Arie Kopelman, a condus-o într-o vreme.

Nunta a fost precedată, vineri seară, de un dineu la care au participat 70 de prieteni şi membri ai familiei.

Will Kopelman a cerut-o de soţie pe actriţa americană de Crăciun şi, potrivit unei surse, niciunul dintre cei doi parteneri nu era la curent în acel moment cu existenţa bebeluşului care se va naşte anul acesta.


Drew Barrymore a mai fost căsătorită cu actorul de comedie Tom Green, în perioada iulie 2001 - octombrie 2002, şi cu proprietarul unui bar, Jeremy Thomas, în perioada martie 1994 - februarie 1995, notează Mediafax.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro