"Doamne", un nou produs semnat Parlament
Divertisment · Stiri / 21.05.2009

"Doamne" este o compozitie Doru Isaroiu, pe versurile lui Sorin Vasile (aka Pepino). Piesa i-a adus lui Doru si celor de la Parlament numai noroc.

"Doamne" este o compozitie Doru Isaroiu, pe versurile lui Sorin Vasile (aka Pepino). Piesa i-a adus lui Doru si celor de la Parlament numai noroc. Cu "Doamne", solistul a castigat prima editie a concursului Battle of Songs, organizat de Star Management, in urma cu doi ani. La scurt timp dupa compunerea piesei si-a unit destinul cu aleasa sa, Nicoleta Vascan.

Piesa vorbeste despre cautarea autenticului, despre refuzul de surogat. Laitmotivul sau, "Doamne, da-mi iubire", este o ruga sincera, o deschidere de suflet, o confesiune si o declaratie. Invocarea lui Dumnezeu nu are nimic habotnic in ea. Este o chemare a dragostei reale, a animei pe care fiecare barbat o banuieste si o cauta, a dragostei care prin profunzimea sa capata misticism.


Videoclipul vine dupa ce piesa a fost lucrata, reorchestrata si are deja trei variante: cea oficiala, versiune in engleza si de club. Membrii trupei si-au dorit sa pastreze stilul consacrat Parlament, adaugand efecte moderne, sustinute de forta chitarelor.

Pentru productia videoclipului s-au folosit banii castigati la concurs (10.000 euro) si resursele interne. Pepino, basistul formatiei, si-a asumat rolul de producator. Conceptul i-a revenit tot lui, asa cum era firesc. Semnatar al versurilor, Pepino si-a propus sa ilustreze ideea de cautare a iubirii reale.


Filmarile au durat numai doua zile. "N-au fost exagerat de obositoare, caci s-a realizat un decupaj adecvat si s-a stiut ce se doreste. S-a filmat eficient" – povesteste Pepino. Locatiile de filmare au fost Parcul Herastrau si clubul The Silver Church. Regia a fost asigurata de tandemul Ovidiu Darian - Sorin Vasile, iar semnatarul montajului este Eugen Stoie.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro