Dima Trofim, reprezentat de Agentia Act Smart Talent Management, a ajuns sa cucereasca Romania odata cu trupa LaLa Band si serialele de televiziune “Pariu cu viata” si “O noua viata”. Carismatic si extrem de talentat, Dima are la activ o multime de fani. Mai mult decat atat, pe langa proiectul LaLa Band, Dima si-a facut timp si de cariera sa solo, filmand saptamana trecuta primul sau videoclip la piesa "Cersesc Iubire", compusa de Radu Sirbu & Sianna si produsa de Rassada Music.
Dima: "La invitatia lui Radu am ajuns la studio, am ascultat piesa si mi-a placut mult din prima. Am tras rapid ghidul vocal ca sa ne dam seama cum suna si daca este potrivita pentru vocea mea si asa a ramas. Desi piesa a mai fost inregistrata cu alte doua mari voci din industria muzicala romaneasca, mie mi s-a potrivit ca o manusa, deci piesa m-a ales pe mine :) "
Guest Star si cea care a jucat rolul femeii fatale in aceasta poveste a fost superba Iulia Vantur, care a stralucit pe platourile de filmare ale videoclipului.
Iulia Vantur: "Am acceptat invitatia de a aparea in videoclipul piesei "Cersec Iubire", alaturi de Dima pentru ca mi-au placut piesa, scenariul, echipa cu care am lucrat. In plus, Dima este o persoana talentata, aveam toata increderea ca va iesi un proiect de calitate. A fost o experienta foarte frumoasa si abia astept sa-l vedeti pe Dima cersind iubire de la mine :)"
Dima: "Desi am destula experienta in ceea ce priveste filmarile in ziua respectiva am trecut prin tot felul de stari. Stiind ce trebuie sa dau totul astazi si ca toti acesti oameni s-au adunat pentru mine acolo, am avut tot felul de emotii... pozitive, constructive iar unele total neintelese, mai ales cand filmam alaturi de superba si atragatoarea Iulia este foarte greu sa te mai concentrezi la ceva mai mult decat la ea. De fapt asta a fost rolul meu sa ma las sedus, cucerit, dominat de ea. Va fi o poveste cu multa nebunie, pasiune si chimie si abia astept sa ma vad in postura de barbat sedus :).
Alaturi de Dima Trofim si Iulia Vantur in videoclip isi va face aparitia si producatorul proiectului, Radu Sirbu: “Toata colaborarea cu Dima a fost interesanta, el fiind un artist complet si avand o baza si un potential enorm atat ca interpret cat si ca actor, lucru pe care l-a demonstrat cu usurinta la filmarile videoclipului, unde ne-a uimit pe toti cu prestatia sa. O sa mai urmeze cu siguranta alte colaborari pentru ca avem planuri mari si suntem pe aceeasi lungime de unda, iar "Cersesc Iubire" este doar inceputul. “