Diana Bart se mută în casă nouă!
Vedeta Prima Tv este implicată în această perioadă în amenajarea noii sale locuinţe. Îşi doreşte calitate şi preţuri mici, aşa că a ales firma producătoare de mobilier din Piteşti, Gora Art Mobila.
“Am vrut o zonă frumoasă, liniştită. Apartamentul se află pe malul unui lac, într-un cartier rezidenţial, cu pază, parcare subterană (ideală iarna), sală de fitness. Mi-a plăcut foarte mult, mă simt ca într-un complex de vacanţă. Eu cred că mobilierul e o investiţie pe termen lung, de aceea nu mă zgârcesc, şi mai bine realizezi un pic mai greu, dar investeşti în lucruri de calitate. Pe mine mă caracterizează stilul minimalist cu accente neoclasice. Am ales firma din Piteşti, Gora Art Mobila pentru realizarea ei”, a mărturisit Diana Bart.
Apartament ca-n reviste…Până se va muta în casă nouă, mai durează o perioadă, mai ales că Diana vrea să iasa ca-n reviste.“Nu mă gândeam să dureze atât de mult, dar atunci când eşti atent la detalii şi vrei ca totul să iasă ca-n reviste, e nevoie de timp. Am ajuns la stadiul în care se pune gresia şi faianţa în băi, apoi perchetul, iar în timpul ăsta se fac şi măsurătorile pentru realizarea mobilei”, ne-a mai spus Diana.
Gora Art Mobila, firma producătoare de mobilier la comandă se află în incinta complexului Slava Mobila din Piteşti. Printre vedetele care au apelat la serviciile firmei se află şi fetele de la Bambi, Claudia Pavel şi Fuego.