Descoperire inedită: cum să slăbeşti uşor
Divertisment · Stiri / 30.09.2012

Exerciţiile fizice, combinate cu un regim alimentar sărac în calorii reprezintă elementul-cheie în lupta contra obezităţii. Cu preţul unui aparent paradox, doi cercetători canadieni au subliniat însă că un pacient supraponderal are mai multe şanse să slăbească dacă doarme bine pe timpul nopţii.

Dimpotrivă, persoanele care dorm mai puţin de şase ore au tendinţa să se îngraşe. Deşi este vorba de o activitate mai degrabă sedentară, Jean-Philippe Chaput şi Angelo Tremblay susţin că somnul ar trebui pe viitor să fie integrat în ansamblul de recomandări (adresate persoanelor obeze şi supraponderale, n.r.) care se concentrează de obicei pe dieta alimentară şi pe activităţile fizice, informează cotidianul francez Le Figaro, citat de agenția Mediafax.

Lipsa somnului, o trăsătură a societăţii moderne, accentuează tendinţa de obezitate, în virtutea a două mecanisme distincte, precizează autorii acestui studiu, publicat în Canadian Medical Association Journal.

Pe de o parte, cercetătorii au observat recent că lipsa somnului determină creierul să genereze senzaţia de foame. În plus, ea alterează sinteza de hormoni implicaţi în regularizarea apetitului - leptină, grelină şi mai ales cortizol -, limitând astfel eficienţa unui regim alimentar.

În ultimii ani, mai multe studii au ilustrat importanţa somnului în lupta contra obezităţii. Unul dintre ele, realizat pe o perioadă de două săptămâni, a demonstrat faptul că pacienţii care dorm cinci ore pe noapte pierd, în medie, cu 55% mai puţin din masa de grăsimi acumulate în comparaţie cu pacienţii care dorm bine toată noaptea.


Un studiu realizat pe 245 de femei înscrise într-un program de luptă contra obezităţii, timp de şase luni, a dezvăluit faptul că somnul de calitate creşte cu 33% şansele acelor persoane de a slăbi.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro