Dani Oțil licitează prima lui cască de motociclist, pentru programul "Vreau în clasa a noua"
Divertisment · Stiri / 27.10.2014

Pentru cel de-al doilea an consecutiv, Dani Oţil este ambasadorul programului „Vreau în clasa a noua”, campania de strângere de fonduri desfășurată de KFC și Pizza Hut pentru organizația World Vision România, pentru a susține studiile copiilor din mediul rural. Săptămâna aceasta, Dani a scos la licitație pe pagina de Facebook un obiect foarte drag lui: prima cască de motociclist. Suma primită va fi donată pentru campanie, contribuind, astfel, la strângerea de fonduri desfășurată în restaurantele KFC și Pizza Hut până pe 31 octombrie.

Motocicletele sunt una din marile pasiuni ale lui Dani Oțil, care participă frecvent la curse enduro și  promovează acest sport. Licitația primei lui căști de motociclist pleacă de la suma de 250 de lei, suma minimă de care are nevoie, lunar, un copil înscris în programul World Vision pentru a-și continua studiile la liceu. Suma acoperă necesarul de rechizite, transport, îmbrăcăminte și consiliere lunară. Dani Oțil va depune banii primiți pentru casca de motociclist într-o urnă dedicată, într-un restaurant KFC sau Pizza Hut.


Tot în cadrul campaniei, vedeta TV vorbește despre anii de liceu într-un scurt film de prezentare, alături de o parte dintre copiii susținuți prin program și de reprezentanții KFC, Pizza Hut și World Vision România.

În luna octombrie, KFC și Pizza Hut susțin organizaţia World Vision România prin cea de-a şaptea ediţie a campaniei „Vreau în clasa a noua”. Prin acest proiect de strângere de fonduri sunt susţinuți copiii fără posibilități materiale din mediul rural, pentru a-și continua studiile la liceu. Din fondurile colectate, organizaţia World Vision România va oferi burse pentru 70 de copii din judeţele Vaslui, Dolj, Vâlcea şi Ialomiţa. Până pe 31 octombrie, urnele “Vreau în clasa a noua” sunt amplasate în toate restaurantele KFC și Pizza Hut din țară, pentru oricine își dorește să contribuie, indiferent de suma donată și fără a fi nevoit să cumpere ceva.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro