Dana Rogoz, diriginte de şantier: Actriţa se va muta în altă casă
Divertisment · Stiri / 08.06.2015

După trei ani de stat cu chirie, vedeta şi soţul ei se vor muta într-o casă veche, pe care au reparat-o de la temelie.

Dana Rogoz (29 de ani) şi soţul ei, regizorul Radu Dragomir (46 de ani), au cumpărat, acum doi ani, o casă veche, ridicată pe la 1900. Sitată într-un cartier central din Bucureşti, imobilul nu a costat foarte mult, însă renovarea s-a dovedit costisitoare şi a durat doi ani, scrie Click!. A fost un proiect solicitant, la care Dana ţine foarte mult, astfel că ea a mers aproape în fiecare săptămână pe şantier pentru a vedea cum se desfăşoară lucrările.

"N-a costat extraordinar de mult. A fost o casă veche de la 1900, pe care noi am renovat-o. Am luat-o imediat după ce ne-am căsătorit. A fost prima noastră investiţie şi e prima mea casă. Câştig salariu de la opt ani şi deci am investit în reparaţii tot ce am câştigat în 21 de ani. Apreciez foarte mult casele de la 1900, am încercat să păstrăm parchetul original, lemnul vechi al casei, cărămizile. Nouă ne place valoarea veche, autentică a caselor"
, a explicat actriţa pentru ziarul Click!.

Ea speră ca în luna septembrie, de ziua ei, să va muta în noua locuinţă. Zilele trecute, Dana a vizitat mai multe magazine pentru a alege instalaţiile din baie. "Sper ca în septembrie să aniversez 30 de ani aici. E foarte spaţios dormitorul. A fost iniţial livingul casei, dar noi am renovat mansarda şi am mutat livingul sus. Nu e o casă de milionari, e o casă spaţioasă", a mai spus Dana Rogoz.


Foto: Click!
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro