Dana Nălbaru, însărcinată cu al doilea copil
Fosta componentă a trupei Hi-Q este fericită. La opt ani după nașterea fetiței sale, Sofia, vedeta și soțul ei, Dragoș Bucur, așteaptă încă un copil.
Dana a dat vestea pe blogul ei. "Începutul lui 2015 a venit cu multă distracţie pentru noi, deoarece ianuarie este luna în care noi o sărbătorim pe Sofia şi acum, când a împlinit 8 ani, am decis să plecăm într-o călătorie în care să îi facem o surpriză... aşa, ca de ziua ei. :) Şi a fost fericită. Cele câteva zile la Istanbul au fost pline de veselie şi lucruri noi. A fost o mini vacanţă grozavă însă, când ne-am întors eu am simţit oboseală şi frigul. Ninsese acolo şi de vreo două ori mi-a fost cam răcoare aşa că, odată ajunsă acasă am început să am dureri puternice în zona abdomenului inferior şi, timp de câteva zile am stat la pat şi pe la doctor. Recunosc că m-am cam speriat şi mi-am făcut tot felul de gânduri deşi medicul mi-a dat asigurări (după ce m-a consultat) că nu am de ce să mă tem. De ani de zile aştept să se întâmple iar minunea şi, după o sarcina pierdută acum doi ani, nu puteam stă prea liniştită. Din fericire, durerile au trecut şi sunt în formă acum. :)", a scris cântăreața.
"Doar ce am trecut de primul trimestru de sarcină. Mai avem ceva drum de parcurs, ştiu că urmează o perioadă foarte frumoasă şi o aşteptăm cu nerăbdare. Eu şi toţi cei dragi mie. Burtica mea se vede deja şi lucrul asta mă miră foarte tare pentru că-mi amintesc că atunci când eram însărcinată cu Sofia abia la cinci luni a început să se vadă. De altfel, totul e diferit... de la felul în care mă simt din punct de vedere fizic, până la felul în care privesc perioada de după naştere", a mărturisit ea.

Sa va dea Dumnezeu un copil sanatos si asa cum vi-l doriti!!