Dana Grecu şi Mircea Badea vor prezenta principalul program de ştiri al Antenei 3
Divertisment · Stiri / 20.06.2011

Dana Grecu şi Mircea Badea vor putea fi urmăriţi duminică, 26 iunie, începând cu orele 20.00 în noua postură de prezentatori de ştiri! Decizia de a-i asocia în aceeaşi emisiune si de a propune publicului un jurnal de ştiri la ora 20:00 susţine linia de repoziţionare a postului de televiziune şi urmează unui lung şir de discuţii la nivel strategic.

Dana Grecu şi Mircea Badea vor putea fi urmăriţi duminică, 26 iunie, începând cu orele 20.00 în noua postură de prezentatori de ştiri!
Decizia de a-i asocia în aceeaşi emisiune si de a propune publicului un jurnal de ştiri la ora 20:00  susţine linia de repoziţionare a postului de televiziune şi urmează unui lung şir de discuţii la nivel strategic.

Pentru prima dată în postura de prezentatori de ştiri, Dana Grecu şi Mircea Badea sunt două dintre cele mai puternice embleme ale Antenei 3. Seria necontenită de succese a celor doi a determinat comutarea lor la pupitrul principalului jurnal de ştiri al postului, difuzat zilnic în intervalul orar 20.00-20.50.



Din 2008, Dana Grecu este, în cadrul Antenei 3, motorul unuia dintre cele mai urmărite talkshowuri ale ultimilor ani, La ordinea zilei. A devenit cunoscută prin spiritul cetăţenesc, incisiv şi foarte direct. De luni până vineri, de la 18:45 – 20:00, alături de analistul politic Radu Tudor, jurnalista a dezbătut evenimente-cheie ale actualităţii social-politice. Dedicarea şi profesionalismul i-au adus trei premii APTR.

Mircea Badea şi-a început cariera în televiziune în 1994. După aproape două decenii, în care a fost implicat în diverse formate de televiziune, Mircea realizează la Antena 3, emisiunea-pamflet În gura presei. Difuzată în fiecare seară, de duminica pana joi, începând cu orele 23.00, one-man-show-ul lui Mircea a repurtat două premii APTR, ca apreciere pentru stilul său original şi imprevizibil.


“Dana şi Mircea sunt două dintre cele mai pregnante interfeţe ale Antenei 3, cea mai urmărită televiziune de ştiri. De la cei doi poli opuşi ai formatelor pe care le realizează separat s-au apreciat dintotdeauna si astfel am îndrăznit să spargem tiparele îmbinând la pupitrul ştirilor de opt seara spiritul direct şi liber al Danei cu rebeliunea lui Mircea. Sunt convins că profesionalismul, combinat cu nonconformismul, va impune principalul jurnal al Antenei 3 şi că, prin acest format interesant, vom revoluţiona încă o dată piaţa media din România!” a spus Mihai Gâdea, CEO Antena 3.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro