Cuvantul potrivit la momentul potrivit
Miercuri, 21 Octombrie, la Grand Hotel Continental Bucuresti a avut loc cea de-a 2a editie a cursului de dictie si atitudine sustinut de Mihaela Tatu - „Arta livrarii discursului”. Pe durata celor 8 ore cei peste 50 participanti au aflat de la trainerul si persologul Mihaela Tatu cum sa stapaneasca arta oratoriei prin dobandirea increderii in sine si gestionarea emotiilor.
„Arta livrarii discursului” s-a bucurat de un mare impact, aducand in fata participantilor, prin metode interactive si exercitii practice, cele mai importante aspecte ale comunicarii persuasive: controlarea vocii si respiratiei, articularea corecta a cuvintelor, contactul vizual si calibrarea la public. Trainingul a acoperit toate tehnicile pe care orice vorbitor ar trebui sa le stapaneasca in vederea livrarii unui discurs competent: incalzirea aparatului de vorbire, respiratia si zambetul, contactul vizual, calibrarea si raportul stabilit cu publicul, toate aceste subiecte au fost expuse intr-un mod interactiv, pentru ca acestia sa le poata puna in aplicare de-a doua zi. Ultima parte a cursului a fost dedicata teoriei aplicate prin exercitii practice pentru volum, ritm, frazare, intonatie, calibrare energetica la public si simulari de discurs.„Am aflat impreuna cum sa punem emotie si intensitate in ceea ce vrem sa transmitem. Cum sa avem claritate in gandire si exprimare, gestionandu-ne util, constructiv si bine canalizat noianul de emotii care ne sufoca, atunci cand avem de spus ceva mai multor semeni. Cum sa alegem celor mai potrivite cuvinte, pentru a ne face cunoscute ideile si intentiile. Interesul acordat in timpului cursului meu ma determina sa imi continui demersul de a duce mai departe farmecul si voluptatea limbii romane.” declara Mihaela Tatu.