Cum trăieşte Anamaria Ferentz în SUA
Divertisment · Stiri / 26.09.2013

Cântăreaţa s-a adaptat la viaţa din America şi spune că reuşeşte să se întreţină singură.

Ea locuieşte cu chirie, dar munceşte din greu ca să se întreţină, astfel că pe lângă recitalele pe care le mai susţine în unele ocazii, îşi ia şi sarcini suplimentare.

"Am avut norocul de a cunoaşte foarte multă lume într-un timp atât de scurt, de a-mi face prieteni minunaţi, dar şi de a-mi găsi o locuinţă aşa cum am visat: pe o stradă plină de flori, palmieri şi case frumoase! Proprietarul casei în care locuiesc are galerie de artă, de antichităţi, şi mi-a propus să colaborăm. Aşa că de câte ori îl ajut să vândă ceva, iau comision la vânzarea respectivă. Întotdeauna am fost pasionată de artă, aşa că îmbin utilul cu plăcutul"
, a declarat Anamaria Ferentz pentru site-ul spynews.ro.

"De o lună lucrez ca profesor de canto la o şcoală particulară în Beverly Hills şi de azi mi-au propus să fiu asistent profesor la şcoala respectivă pentru copii între 2-5 ani. Au văzut cât de mult iubesc copiii şi cât de fericiţi sunt ei în prezenţa mea. În plus mai am şi spectacole în diverse oraşe, pentru comunităţile de români, dar nu numai. Primul spectacol l-am avut într-un club renumit pentru evenimente speciale, cu diverşi artişti, în Los Angeles: Molly Malone. Nu fac averi, deocamdată doar mă întreţin!"
, a adăugat Ferentz.



Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro