Cum şi-a dat seama Andreea Mantea că e gravidă: "Eram la volan"
Gravidă în 12 săptămâni, "Burlăciţa" a povestit la "Un show păcătos" că a scăpat de perioada greţurilor, dar că are pofte ciudate. Ea a explicat că a simţit pur şi simplu că este însărcinată, fără să aibă vreun indiciu.
"Eram la volan, conduceam şi mi-am dat seama pur şi simplu că sunt însărcinată. Pe celălalt sens, un şofer a schimbat brusc banda de mers. Eu m-am speriat şi am dus imediat mâna la burtă, în semn de protecţie", a povestit ea. "Totul se întâmpla înainte să plec în Portugalia. Am făcut analize, să văd dacă sarcina se dezvoltă normal", a mai spus Andreea la Antena 1.
Vedeta a mai spus că nu-i vine să creadă că va avea un copil și susține că e însărcinată cu luptătorul MMA Cristi Mitrea, fostul concurent de la "Burlăcița". "Eram convinsă că nu pot să rămân gravidă. În trecut, am avut parte de probleme de sănănte foarte grave şi ştiam că este aproape imposibil ca organismul meu să suporte o sarcină. Este totul bine, este totul ok, dar este parte din mine, este prea intim deja acest subiect. Nu permit nimănui ca această sarcină să devină subiectul unor emisiuni", a precizat ea."Mi-au trecut greţurile, ameţeala mai vine din când în când. Am pofte şi am mâncat toată varza murată pe care a pus-o mama. Cristi este alături de mine, se bucură. La început, nu prea a zis nimic. Era şocat, în sensul bun", a mai spus Andreea.