“Vreau să îmi dezvolt mobilitatea și elasticitatea. Fac exerciții atât la saltea, cât și la un aparat special cu corzi. Am febră musculară deja după prima ședință, semn că rezultatele nu se vor lăsa așteptate. Peste o lună de zile voi fi la festivalurile de modă și vreau să am o condiție fizică perfectă, mai ales că voi realiza mai multe ședințe foto speciale", declară Carmen Negoiță.

Pilates are avantajul ca, pe lângă tonifierea șI alungirea musculaturii, să crească densitatea osoasă, să îmbunătățească funcțiile circulară și respiratorie, să ajute sistemul imunitar și să reducă nivelul stresului. Trupul devine mai suplu, mai zvelt, iar durerile de spate, cauzate de multe ori și de orele petrecute pe tocuri, sau la birou, sunt amelioate.


Carmen Negoiță a publicat, de altfel, azi, pe blogul ei, mai multe fotografii în care apare purtând un ceas ce monitorizează efortul și activitatea cardiacă, pe care l-a accesorizat la mai multe tipuri de ținute vestimentare, de la cea sport sau casual, până la cea elegantă sau office.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro