Cum petrec Crăciunul Angelina Jolie şi Brad Pitt
Divertisment · Stiri / 24.12.2012

Actorii americani au decis să nu stea într-un singur loc de Crăciun şi să-i ducă pe cei şase copii ai lor să viziteze ţări noi.

Angelinei Jolie şi partenerului ei de viaţă, Brad Pitt, le place să-i ducă pe copiii lor să viziteze locuri noi în timpul sărbătorilor. Astfel, cei doi actori au decis să nu petreacă nici Crăciunul de anul acesta într-un singur lor, relatează site-ul femalefirst.co.uk, citat de agenția Mediafax.

"Îmi place să călătoresc de sărbători, pentru că prefer să le ofer copiilor posibilitatea de a vizita o ţară nouă, mai degrabă decât o cutie cu cadouri. Dar totuşi le voi oferi şi cadouri!"
, a declarat Angelina Jolie.

Actriţa mai spune că ea şi Brad Pitt au o înţelegere, potrivit căreia, atunci când unul dintre ei are de lucru, celălalt să stea alături de copiii lor. "Am un partener minunat în Brad şi am stabilit că niciodată nu vom munci în acelaşi timp", a explicat Angelina.

Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood "Brangelina", sunt împreună de şapte ani şi au şase copii: trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.



Foto: AFP / Mediafax
 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro