Vedeta îşi petrece fiecare zi alături de fiul ei, Luca Vlad, care îi ocupă tot timpul.
Dana Rogoz a început să-şi scoată micuţul la plimbare şi spune că nu poate sta departe de acesta. Ea a recunoscut, în emisiunea "La Măruță", că micuțul nu prea o lasă să doarmă noaptea, dar se declară norocoasă, pentru că soţul ei îi este alături.
"Mă simt foarte bine fizic. Nu mă deranjează deloc faptul că stau tot timpul cu el în casă. Nopţile sunt cu foarte multe treziri. Ne descurcăm foarte bine. Radu mă ajută la tot, chiar şi noaptea dacă este nevoie. Mama şi tata vin şi ne ajută cu curăţenia în casă, cu mâncarea"
Naşii băieţelului vor fi Adela Popescu şi Radu Vălcan. "Teoretic vorbisem noi aşa, când eu voi rămâne însărcinată, că mi-aş dori, dar nu existase cererea şi nici nu ştiam cum să o cer că nasă. Şi i-am pregătit o lumânare moon, în care i-am pus mesajul. I-am scris ca şi cum ar fi din partea lui Vlăduţ. Şi pentru ea şi pentru Radu. I-am dat lumânarea de Moş Nicolae, dar nu a citit-o decât după Crăciun. O tot întrebăm dacă a citit-o, a insistat şi Laura, care ştia. Şi aşa a aflat şi a fost extrem de emoţionată, ne-a sunat pe amândoi"
"Oricum, îmi sunt aşa de apropiaţi. Adela mi-e că o sora, încât eu zic că e o alegere foarte bună. Toată sarcina mi-a fost foarte apropiată. Şi culmea, s-a întâmplat ieri că primii doi care au ajuns să îl vadă au fost Adela şi unul dintre fraţii mei. Au ajuns primii şi s-au interesat", a explicat ea.