Cum a trecut Anda Adam în noul an
Divertisment · Stiri / 06.01.2014

Anda Adam a pășit în noul an în locul în care se simte cel mai bine, pe scenă. Artista a susținut in noaptea dintre ani concerte în mai multe locații din București, cântând în fața a peste 40.000 de oameni.

Pentru Revelion, solista a pregătit un show nou, ce a inclus cele două hituri ale anului 2013, „AMO” și „Dacă ar fi”, medley-uri ale celor mai cunoscut piese din ultimii zece ani, iar dansatorii săi au urcat pe scenă purtând pe cap caschete din oglinzi ce au creat un efect vizual senzațional.

"Ora 12 m-a găsit pe scenă, numărând alături de mii de oameni secundele care au mai rămas până la 2014. Am strigat cu toții La mulți ani și am desfăcut sticla de șampanie pe scenă”

, declară solista.

 

Anda Adam l-a avut alături, în noaptea dintre ani, pe iubitul ei, Cătălin Țîră, iar prima persoana care a sunat-o să îi ureze ‚La mulți ani’ a fost mama ei.



„Primul care mi-a zis la mulți ani a fost iubitul meu, care m-a însoțit la concert, iar prima care m-a sunat a fost mama mea, de la New York. La ora 7 dimineața am sunat-o, la rândul meu, pentru urări, ținând cont de diferența de fus orar", adaugă artista.



Miezul noptii a reprezentat și momentul în care solista și-a pus în gând dorințele pentru anul 2014.

„M-am rugat ca împreună cu cei pe care îi iubesc să fim sănătoși, norocoși și uniți. Îmi doresc ca în 2014 să am parte atât de multă iubire precum am simțit în noaptea dintre ani”, declară Anda Adam.    

 

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro