“Sunt innebunit dupa Crazy, de fiecare data mai mult ca niciodata” – Jean-Paul Gaultier “Magic!” – Steven Spielberg “Mereu captivant si atat de frumos” – Christina Aguilera “A fost o seara memorabila si un show magnific!” – Hugh Hefner “The Crazy – intotdeauna o magie” – Albert de Monaco
Crazy Horse Paris, cunoscut in lumea intreaga sub numele de Le Crazy, prezinta in premiera la Bucuresti spectacolul Forever Crazy, intr-o serie de patru show-uri exclusive ce se vor desfasura la World Trade Plaza din cadrul World Trade Center Bucuresti. Seria de evenimente este organizata de Amphitrion si va avea loc in perioada 23 – 26 mai 2013.
Cel mai cunoscut si seducator show de cabaret din Paris va aduce in premiera la Bucuresti, in luna mai, spectacolul Forever Crazy! Timp de patru zile, stilul original si sofisticat al fermecatoarei capitale franceze va fi recreat in interiorul World Trade Plaza, intr-un spatiu special amenajat ce va reda perfect atmosfera renumitului cabaret. Elementele contemporane specifice scenelor glamour provocatoare din istoria mitica a cabaretului universal vor rasfata simturile, intr-un show care, fara indoiala, va starni imaginatia spectatorilor.
Show-urile Crazy Horse combina o serie de povesti unde siluetele dansatoarelor aduc la viata fantezii universale. In timpul scenelor de dans, formele trupurilor sunt scaldate intr-o paleta bogata de lumini ce dezleaga fantezii naucitoare, spre o definire misterioasa dintre linia corpului si structura reflexiei. Fiecare tablou al spectacolului Forever Crazy are propria poveste, combinand miscarile clasice de cabaret cu liniile unduitoare perfecte ale dansatoarelor, in imagini imbracate in lumini seducatoare. Printre scenele ce vor putea fi regasite in show se numara clasicele “God Save Our Bareskin”, a carui coregrafie a fost realizata de un locotenent al armatei Marii Britanii si care din anul 1989, reprezinta deschiderea fiecarui show Crazy Horse. Un alt moment memorabil este “Crisis? What Crisis!” a coregrafului francez Philippe Decouflé, scena inspirata din criza economica mondiala a anului 2009.
Cu dansatoare din peste 15 tari diferite, precum Franta, Australia, Noua Zeelanda, Rusia, Italia, Azerbaijan, Elvetia si Romania, Forever Crazy reprezinta un omagiu adus feminitatii absolute - Loulou de Paris, Mina Velours, Lila Magnetic, Nooka Karamel fiind doar cateva dintre artistele senzuale ce vor aduce frumusetea clasica si sarmul parizian intr-o desfatare a simturilor ce va rasfata si cele mai ascunse ganduri.
Infiintat in anul 1951, in Paris, de catre artistul de avant-garda Alain Bernardin, cabaretul original Crazy Horse prezinta un spectacol vizual unic unde feminitatea imbina creatia artistica intr-un show adus drept omagiu frumusetii universale. Stilul artistic inovator si captivant al show-urilor Crazy Horse a sedus in cei 60 de ani peste 15 milioane de spectatori, printre acestia numarandu-se Warren Beatty, Elvis Presley, Elizabeth Taylor, presedintele John F. Kennedy, Jackie si Aristotle Onassis, Salvador Dali, Sting si recent Madonna, Christina Aguilera, Sharon Stone, Kylie Minogue, Kayne West, Beyonce, Steven Spielberg, Pink, Marc Jacobs, Daniel Buren, Elie Saab, Sonia Rykiel, Albert Elbaz, Paolo Coelho, Pedro Almodovar sau Jean Paul Gaultier .
Denumit de ziarul spaniol “El Pais” drept un “rasfat al privirii”, influenta Le Crazy este recunoscuta de artisti din intreaga lume, printre designerii ce au contribuit la celebrele costume de cabaret numarandu-se Paco Rabane, Karl Lagerfeld, Emmanuel Ungaro, Roberto Cavalli si multi altii.
Forever Crazy va avea patru reprezentatii in perioada 23 – 26 mai la World Trade Plaza Bucuresti si este un spectacol organizat de Amphitrion. Mai multe detalii referitoare la bilete vor fi anuntate curand.