Corina a dat lovitura! “Autobronzant”, peste 1 milion de vizualizări într-o săptămână!
Divertisment · Stiri / 02.07.2014

Corina are motive de bucurie. Noua ei piesă, “Autobronzant”, a ajuns deja hit. La doar o săptămână de la lansare, videoclipul melodiei a depășit deja 1 milion de vizualizări pe Youtube. Este una din cele mai rapide ascensiuni de acest tip a unei piese românești.

Creativă din fire, Corina a pregătit noi variante ale piesei, alături de un band format din șase instrumentiști, trei dintre ei fiind membri în trupa LaLa Band. Împreună cu aceștia, pe acorduri de chitară, clape, bass, tobe și un incitant saxofon, artista a cântat piesa 100% live aducând bună dispoziție în studiourile radio unde a fost invitată.

“Aceasta este formula mea de band live. Am astfel posibilitatea să experimentez, să mă joc mai mult și să fiu mult și mai creativă pe scenă”
, spune Corina.

Una din recentele apariții live ale Corinei a avut loc în studioul Radio Zu, unde a cântat purtând o jachetă sfâșiată.

Noul videoclip al Corinei, “Autobronzant”, surprinde atmosfera unui meci de beach-rugby de la malul mării. Imaginile colorate și vesele redau energia incredibilă a plajelor braziliene.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro