Classical Meets Jazz cu Nigel Kennedy şi Damian Drăghici, 8 mai, Piaţa Constituţiei: un eveniment inedit pentru scenele Bucureştiului. Această alăturare surprinzătoare aduce un repertoriu cu atât mai neobişnuit: muzică clasică, jazz, piese internaţionale şi muzică românească din perioada interbelică, toate acestea interpretate de doi artişti care împărtăşesc o abordare vie, fluidă a muzicii de orice fel.

Classical Meets Jazz cu Nigel Kennedy şi Damian Drăghici, 8 mai, Piaţa Constituţiei: un eveniment inedit pentru scenele Bucureştiului. Această alăturare surprinzătoare aduce un repertoriu cu atât mai neobişnuit: muzică clasică, jazz, piese internaţionale şi muzică românească din perioada interbelică, toate acestea interpretate de doi artişti care împărtăşesc o abordare vie, fluidă a muzicii de orice fel.

Vom avea ocazia să ascultăm 2 instrumente speciale, care au fiecare în spate o poveste fascinantă: vioara Guarneri a lui Nigel Kennedy şi naiul electroacustic creat şi consacrat de Damian Drăghici.

Vioara lui Nigel a fost realizată de Giuseppe Guarneri în 1736, în Cremona, Italia, chiar peste stradă de atelierul lui Stradivarius. Deşi mai puţin cunoscute decât piesele delicate şi atent finistate ale lui Stradivarius, viorile Guarneri au fost preferate de-a lungul timpului de mari violonişti precum Paganini, Brodsky, Heifetz, Stern, Kreisler şi Zukermann, pentru caracterul lor sălbatic, neşlefuit, pentru forţa şi intensitatea sunetului lor.

La rândul său, Nigel Kennedy a înlocuit în mod surprinzător în 1990 vioara sa Stradivarius „The Cathedral”, cu Lafont Gaurneri, numită astfel după violonistul francez Charles Philippe Lafont, care a deţinut-o la începutul secolului XIX. La acea vreme, Lafont a considerat că era instrumentul de care avea nevoie pentru a-l înfrunta pe Paganini într-un concurs. Deși învingător, Paganini a recunoscut superioritatea viorii Guarneri Lafont şi a achiziţionat el însuşi o vioară Guarneri, cu care a cucerit marile scene europene. După moartea lui Lafont în 1830, vioara sa a trecut prin mâinile mai multor restauratori şi colecţionari, până a ajuns în 1880 la marele violonist rus Adolf Brodsky, care a deschis cu ea primul său concert Tchaikovsky la Viena, sub bagheta lui Hans Richter.


După moartea lui Brodsky, vioara Guarneri Lafont a rămas în umbră, până când Nigel Kennedy a cântat pentru prima dată la acest instrument în concert la Oslo. După cum povesteşte şi el, a fost dragoste la prima vedere: „A fost tot ceea ce au spus şi chiar mai mult – calităţile tonului erau extraordinare şi suna mult mai sofisticat. [...] A fost un moment suprem pentru mine: cânt la vioară de când aveam 5 ani, m-am chinuit şi am atins toate culmile convenţionale, şi totuşi, abia ȋn acel moment am putut să-mi ondulez degetele ȋn jurul unei viori de mare valoare şi să o simt a mea.” (Nigel Kennedy – autobiografia „Always Playing”)

 Naiul electroacustic Damian

„Classical Meets Jazz” este un dialog al contrastelor. Dacă Nigel aduce pe scenă o vioară veche de aproape 300 de ani, Damian răspunde cu un instrument complet nou, creat şi patentat de el însuşi: naiul electroacustic.

Dintre multitudinea de instrumente la care cântă Damian Drăghici, naiul a reprezentat esenţa expresiei sale artistice şi instrumentul cu care a abordat muzica de jazz la cel mai înalt nivel, alături de artişti precum Michel Camilo, Stanley Clarke, Arturo Sandoval, Bob Mintzer, Russell Ferrante, Vinnie Colaiuta, Dave Weckl, Luciana Souza, Diane Schuur şi Eddie Daniels.

În muzica lui Damian, naiul nu mai reprezintă un instrument “world music” în contextul de jazz, ci este integrat cu celelalte instrumente tipice jazz-ului, sunetul astfel obţinut fiind unul nemaiauzit până acum, o adevarată premieră: naiul în muzica de jazz. O astfel de performanţă se poate atinge doar prin practică îndelungată şi dăruire totală, aşa cum a facut Damian pe parcursul anului 2010, prin izolare totală şi studiu între 12 şi 14 ore pe zi. Toate acestea, în condiţiile în care naiul este prin esenţa sa un instrument diatonic, neoferind artistului nici pe departe posibilităţile pe care un instrument cromatic le-ar putea da. De asemenea, transmiterea sunetului naiului clasic la instalațiile de sonorizare nu poate fi efectuată decât cu ajutorul microfoanelor pentru instrumente, fapt ce limitează posibilitățile de prelucrare și afectează semnificativ calitatea sunetului preluat.

Din toate aceste căutări şi frământări ale lui Damian în găsirea sunetului perfect, a rezultat o invenţie extraordinară, rodul unei munci de peste 10 ani: naiul electroacustic. În iulie 2010, după zeci de naiuri cumpărate, construite special pentru el din orice esenţa de lemn posibilă, din sticlă, din metal, naiuri ce au fost apoi rupte, lipite, iarăşi distruse sau transformate de încercările şi testele lui Damian, artistul a reuşit să descopere secretul sunetului perfect al naiului, creând în premieră mondială un instrument care a fost prezentat în formă finală pe scena Sălii Palatului, în noiembrie 2010 în cadrul concertul „Jazz in the City”.

Damian a conceput naiul electroacustic astfel încât să modifice sonoritatea specifică naiului clasic și să redea la sursă sunetul astfel modificat, prin montarea pe tuburile sonore a unui ansamblu de doze de captare și preamplificare a frecvențelor sale. Damian ne descrie această experienţă: „Naiul electroacustic, ȋmpreună cu noul meu procesor, ȋmi dă posibilitatea să cânt sunete inimaginabile la nai, lucru care mă inspiră să cânt cu totul şi cu totul ȋntr-o altă manieră decât aş cânta la naiul acustic propriu-zis. Pe 8 mai ȋn Piaţa Constituţiei voi lega pentru prima dată un nai electroacustic la o cutie de efecte – rezultatul va fi o experienţă de neuitat, pe care doar cei care vor fi acolo o vor putea descrie.”

În concluzie, concertul „Classical Meets Jazz” se anunţă un eveniment de o anvergură artistică inedită şi surprinzătoare, o alăturare prolifică între doi artişti neconvenţionali şi două instrumente care marchează pe aceeaşi scenă trecutul, prezentul şi viitorul artei muzicale.