Chef Florin Dumitrescu scrie reteta fericirii pentru copiii din organizatia SOS Satele Copiilor Romania
Divertisment · Stiri / 21.05.2015

Florin Dumitrescu, juratul perfectionist din reality show-ul de cooking Hell’s Kitchen, este noul Ambasador Onorific al organizaţiei SOS Satele Copiilor România. Prima întâlnire dintre chef Dumitrescu și copiii aflaţi în grija ONG-ului a avut loc în iarna anului trecut, când Florin a participat la Ziua Porților Deschise de la SOS Satul Copiilor București.

Apropierea dintre el și copiii asociaţiei, precum și compasiunea și implicarea ulterioară a vedetei în viaţa acestora, sunt doar câteva dintre valorile care îl recomandă pe Florin Dumitrescu pentru rolul de susţinător şi prieten al celor peste 1000 de copii şi tineri din cele trei programe SOS – Bucureşti, Cisnădie, jud. Sibiu şi Hemeiuş, jud. Bacău. SOS Satele Copiilor România se bucură de sprijinul a numeroase persoane publice, Florin Dumitrescu completând grupul restrâns al Ambasadorilor Onorifici ai organizației, alături de Rosemaria Schwarzinger, Andrea Teunissen, Camelia Șucu și Gabriel Biriș.


„Am spus în nenumărate rânduri că mă consider un om binecuvântat, în special pentru că am o familie frumoasă pentru care voi fi veșnic recunoscător. Știu că toate reușitele mele profesionale și toată orele de muncă ce se întind târziu în noapte ar fi cu mult mai puțin semnificative dacă nu le-aș avea alături pe soția mea și pe cele două fete ale noastre. De aceea, prima oară când am ajuns la SOS Satul Copiilor București am trăit o senzație nouă, de tristețe amestecată cu bucurie. Am fost trist pentru că am făcut cunoștință cu realitatea copiilor lipsiți de dragostea familiei, care nu au parte de căldura și tandrețea mamei și nu se bucură nici de sprijinul tatălui şi m-a surprins numărul micuţilor care nu au șansa de a simți căldura și emoția unei familii. Bucuria am resimțit-o văzând că există oameni cu inimă mare și asociații preocupate să le asigure acestor copii un trai decent, încercând să îi integreze în societate, să le anime interesul pentru cunoaștere și dezvoltare, pentru depășirea propriei condiții, prin facilitarea accesului lor la educație și activități sportive și creative. Sunt mândru să fiu Ambasador SOS Satele Copiilor România și mărturisesc că familia mea tocmai s-a mărit considerabil, precum și responsabilitățile mele”, a mărturisit Florin Dumitrescu.


Misiunea SOS Satele Copiilor România este aceea de favoriza creşterea şi educaţia copiilor într-un mediu familial propice dezvoltării sănătoase şi armonioase. De peste 20 ani, organizaţia luptă să schimbe viitorul copiilor din România, prin programe de consiliere şi sprijin pe termen lung pentru cei care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiilor biologice.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro