Charlize Theron şi Sean Penn au fost surprinşi mergând împreună la o clinică ginecologică din Beverly Hills. Se pare că cei doi aşteaptă deja un copil sau se pregătesc să aibă unul!
Ea, 38 de ani, el 53, cei doi formează unul dintre cele mai neaşteptate cupluri, iar relaţia lor pare că evoluează foarte rapid.
Deşi Charlize Theron are un băieţel pe care l-a înfiat, Jackson, iar Sean Penn are doi copii - o fată, Dylan Frances şi un băiat, Hopper (ambii fiind rezultatul relaţiei actorului cu Robin Wright, cu care a fost căsătorit 14 ani), aceştia au declarat de mai multe ori că mai vor copii.
Conform www.x17online.com, cei doi ar fi stat aproximativ o oră la medic, iar la ieşire Sean a încercat să o protejeze pe frumoasa lui parteneră de fotografi.