Copilul de doi ani de acum va urca într-o bună zi pe tronul Marii Britanii, după bunicul și tatăl său, Charles și, respectiv, William. Este un lucru sigur, iar o echipă de oameni de știință crede că știe cum va arăta prințul George la vârsta adultă, scrie site-ul 20minutes.fr, citat de Agerpres.
Cercetători de la Universitatea din Bradford au realizat o simulare informatică pentru a vedea cum va arăta prințul George — care va fi poate regele George al VII-lea — la 20, 40 sau 60 de ani. Sistemul analizează un ansamblu de "30-40" de trăsături ale feței, cum ar fi dimensiunile nasului sau distanța dintre ochi, a spus agenției Reuters profesorul Hassan Ugail, care a condus cercetările, precum și date ale părinților și altor membri ai familiei.
În cadrul aceluiași experiment, echipa de cercetători a "prezis" și cum va arăta prințesa Charlotte, în vârstă de șase luni, a patra în ordinea succesiunii la tronul străbunicii sale Elisabeta a II-a. Rezultatele nu iau în considerare factori ca alimentația sau mediul și nici moda viitorului în privința aranjării părului. Hassan Ugail apreciază totuși că tehnologia sa este "fiabilă 80%".
Echipa, care a dezvoltat inițial tehnologia pentru a veni în sprijinul investigațiilor poliției, crede că metoda sa este mai precisă decât procedeele actuale de "îmbătrânire", putând servi în anchetele asupra copiilor dispăruți.