Cele mai ieftine bilete la Al Di Meola, epuizate
Cele mai ieftine bilete la concertul Al Di Meola s-au epuizat. In continuare, sunt disponibile bilete la categoriile de pret 128 lei, 168 lei si 218 lei.
Cele mai ieftine bilete la concertul Al Di Meola s-au epuizat. In continuare, sunt disponibile bilete la categoriile de pret 128 lei, 168 lei si 218 lei.
Peste o saptamana, pe 21 aprilie, unul din cei mai buni chitaristi ai lumii revine la Bucuresti, unde va imparti scena Salii Palatului cu trupa sa, World Sinfonia. Concertul este organizat de Events.
Critica spune despre ultimul album Di Meola, “Pursuit of Radical Rhapsody", ca “sumarizeaza misiunea artistica a intepretului”, laudand felul in care World Sinfonia “duce la perfectiune fuziunea acustica globala”.
La Bucuresti, fanii se pot astepta la un spectacol de aproape 2 ore, cuprinzand balade melodice care ii vor lasa fara rasuflare. Printre piesele din concert se vor numara celebrele “Libertango” sau “Mediterranean Sundance”, dar si multe compozitii de pe noul album. Di Meola spune despre discul proaspat lansat ca “energia si bucuria din muzica sunt cu cateva trepte bune mai sus fata de alte albume, si impletirea dintre electric si acustic e un plus real pentru showul live. Ca intotdeauna, vom calatori prin zone muzicale diferite - flamenco, tango sau jazz”.
Biletele, la pretul de 128 lei, 168 lei si 218 lei se pot cumpara online, pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, librariile Humanitas si Carturesti). Biletele pot fi achizitionate si in doua rate lunare, doar prin Card Avantaj, la sediul Events.