Cele mai frumoase piese de teatru pentru copii, puse în scenă de Teatrul de Animaţie Ţăndărica la Grand Cinema & More
Stagiunea Teatrului de Animație Țăndărică continuă la Grand Cinema & More cu două piese de teatru extrem de dragi copiilor. Frumoasa şi Bestia şi Punguţa cu doi bani le vorbesc celor mici despre dreptate, adevăr şi iubire adevărată.
Piesa Frumoasa şi bestia, în regia lui Cristian Pepino, le arată copiilor că frumuseţea trebuie căutată în interiorul fiecăruia; numai astfel adevărata dragoste poate învinge. Spectacolul mizează pe decoruri care ating zona fantasticului, datorită regiei de lumini neonice extrem de captivantă, copiii fiind astfel mai uşor transpuşi în poveste. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 29 martie, de la ora 11.00.Adaptare după povestea lui Ion Creangă, Punguţa cu doi bani, va fi pusă în scenă duminică, 5 aprilie, de la ora 11.00. Deliciul şi hazul sunt date de isteţimea animalelor care gândesc, vorbesc și acţionează precum oamenii. Povestea originală este păstrată, dar apar personaje noi care aduc un pus de savoare spectacolului, iar costumele şi măştile le fac şi mai expresive. Spectacolul are savoare, haz, culoare, ingrediente de care se pot amuza atât cei mici cât şi cei mari. Scenografia, semnată de Carmen Raszovski, respectă tiparul caselor rurale româneşti, decorurile fiind infuzate de multă lumină şi culoare pentru a accentua comicul situaţiilor.
La Grand Cinema & More vor fi puse în scenă spectacole în fiecare zi de sâmbătă a lunilor aprilie şi mai (exceptând 19 aprilie). Următoarele spectacole sunt: Fata babei şi fata moşneagului în data de 12 aprilie şi Lampa lui Alladin, pe 26 aprilie.
Programul complet al pieselor ce vor fi jucate în următoarea perioadă poate fi găsit pe pagina www.grandcinemaandmore.ro.