Cele mai amuzante perle ale elevilor de la Evaluarea Națională 2016
Profesorii au corectat lucrările elevilor care au susținut proba de Limba şi Literatura Română din cadrul examenului de Evaluare Națională 2016 și, ca în fiecare an, s-au amuzat teribil pe seama "perlelor".
Poezia “Salcâmii”, dar şi compunerea despre un obiectiv turistic le-au pus elevilor imaginaţia la încercare. Profesorii din Vaslui au corectat anul acesta lucrările elevilor din Vrancea. Iată câteva dintre cele mai amuzante perle peste care au dat, potrivit Mediafax:
“Autorul versurilor se crede frate cu salcâmii, pentru că doar aşa îşi aminteşte el de copilăria lui, în care erau albine şi copaci”, a scris, sigur pe el, unul dintre candidaţi.
În opinia altuia, “semnificaţia versurilor arată că pe lângă salcâmi stăteau albinele, înseamnă că pe lângă salcâmi cineva a pus nişte stupi. Eu am stupi acasă şi tot lângă salcâmi îi punem
”.
"Poetul nu poate să se descotorosească de imaginea copilăriei care îl bântuie doar în legătură cu salcâmii, dovadă că în timp ce copilăria lui Ion Creangă e bântuită de <La cireşe>, alţii, din zone mai sărace, n-au avut parte decât de flori de salcâm pline de viespi", a scris un altul.
Elevii au încercat să fie cât mai sinceri şi originali, atunci când a fost vorba despre compunerea privind obiectivul turistic.
“Mai demult eu am plecat de acasă, ca să mă plimb cu trenul. Mama nu a ştiut şi a fost anunţată Poliţia, care m-a găsit la Mausoleul din Focşani, pe care eu atunci l-am vizitat
”, a scris unul dintre candidaţi.
“Eu mă duc vara la satul Bizigheşti, la bunicii care au murit amândoi, dar care i-au lăsat casa lui mama mea, nu la fratele ei, care e un beţiv”, a scris cu sinceritate un alt elev.
Rolul cratimei a fost şi el explicat de elevi, aşa cum s-au priceput mai bine.
“Rolul cratimei în <învie-n mine> este de a arăta că copilul din poet nu era mort dea binelea", a scris unul dintre candidaţi, în timp ce un altul a arătat: "Cratima are rolul de a scurta cuvântul cu o literă, care dispare în vorbire
”.
“Cratima desparte două cuvinte care nu încap întregi în versuri de poezii”, a scris un altul.