Ceai sau cafea? Baie sau duş? Sfaturi pentru dilemele zilnice ale oamenilor
Divertisment · Stiri / 05.01.2013

Oamenii se confruntă cu multe opţiuni în ceea ce priveşte stilul de viaţă, însă care sunt alegerile corecte? Iată câteva sfaturi de la experţii în sănătate, publicate de agenția Mediafax.

Baie sau duş dimineaţa?

Specialiştii spun că duşul este recomandat dimineaţa pentru împrospătare şi revigorare, în timp ce baia este potrivită seara, pentru relaxare. După baie, temperatura corpului scade, fapt care semnalează că acesta este pregătit pentru somn.

Ceai sau cafea?

Ceaiul negru are, de obicei, mai puţină cofeină decât cafeaua, iar ceaiul verde este plin de antioxidanţi, benefici pentru inimă, spun specialiştii. Cafeaua influenţează eliberarea hormonului stresului, cortisolul. Nu este cea mai bună opţiune pentru a începe ziua, spun experţii.



Cântar sau măsurare cu ajutorul metrului de croitorie?


Circumferinţa taliei este un indicator mai bun în ceea ce priveşte riscul de maladii cardiace decât indicele de masă corporală, spun specialiştii. Asta pentru că grăsimea abdominală - nu cea de pe şolduri sau fese - este cea mai periculoasă pentru inimă şi artere. Bărbaţii cu circumferinţa taliei mai mare de 102 cm şi femeile cu circumferinţa taliei de peste 88 cm au obezitate intraabdominală, ceea ce înseamnă că în jurul organelor interne din cavitatea abdominală s-a acumulat grăsime.


Perie de dinţi electrică sau manuală?

Periile electrice înlătură, în medie, cu 17% mai mult din placa bacterială decât cele manuale, spun experţii. Însă, mai importantă este tehnica, iar dacă nu sunteţi siguri, întrebaţi stomatologul.

Bomboane de mentă sau gumă de mestecat?


Bomboanele provoacă carii, de obicei, la marginile gingiilor, unde dinţii sunt dificil de reparat. Se recomandă o apă de gură sau o gumă de mestecat fără zahăr (care însă în exces poate provoca diaree).


Suc de fructe sau fructe

Fibrele din fructe sunt mai consistente şi conţin mai puţine calorii, în timp ce din suc au fost eliminate fibrele şi de obicei se îmbunătăţeşte gustul băuturii cu zahăr.

Sendviş sau supă pentru prânz?

Concentraţi-vă asupra nutrimentelor, nu a caloriilor, spun specialiştii. Supele şi sendvişurile de dietă nu satură. Alegeţi un sendviş cu pâine integrală şi proteine "bune" (ton, avocado, pui) sau o supă groasă cu leguminoase (linte) care oferă o senzaţie de saţietate pe termen lung.


Sport dimineaţa sau seara?

Numeroase studii spun că oamenii tind mai degrabă să adopte o rutină în acest sens dacă o fac dimineaţa. De asemenea, obiceiurile zilnice pot deveni mai sănătoase, pentru că în timpul exerciţiilor fizice se eliberează endorfinele, care dau organismului o senzaţie de bine. Sportul practicat seara târziu poate influenţa negativ somnul.

Masaj de relaxare sau tonifiere?

Scopul masajului nu este de a stimula pielea, ci muşchii. În mod ideal, masajul trebuie să elimine durerile, tensiunea, să crească circulaţia sângelui şi nivelul de oxigen din muşchi, deci necesită mişcări medii spre ferme.

Ceară de epilat sau lamă?

Folosirea lamei de ras este o metodă rapidă de a elimina părul nedorit, însă procedeul trebuie repetat la două - trei zile, faţă de două săptămâni cum se întâmplă în cazul în care se apelează la epilare cu ceară. În plus, epilarea cu ceară slăbeşte rădăcina firului de păr.

 

Foto: Mediafax

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro