Actriţa franceză a pozat în body, colanţi şi pantofi cu toc pentru cel mai recent număr al publicaţiei bilunare americane New York Magazine.
Într-un articol apărut cu titlul "Catherine Deneuve, o legendă la 70 de ani", această revistă a publicat trei fotografii alb-negru cu celebra actriţă, realizate de fotografa franceză Dominique Isserman. Două dintre acestea sunt portrete.
Cea de-a treia fotografie, salutată marţi de admiratorii actriţei franceze, o arată pe aceasta din spate, purtând doar un body din dantelă Eres, colanţi negri şi pantofi cu toc Louboutin.
Catherine Deneuve, care are şi un tatuaj pe spate, este prezentată în timp ce se piaptănă într-o oglindă care îi reflectă chipul şi bustul.
Revista care a comandat aceste fotografii a dorit să realizeze un portret al actriţei franceze într-o ipostază intimă, a precizat Jody Quon, directorul departamentului foto al publicaţiei americane. Artista a refuzat ca şedinţa foto să fie realizată în reşedinţa ei, dar a acceptat să se lase fotografiată într-o cameră închiriată în hotelul Meurice din Paris, relatează agenția Mediafax.
"Catherine Deneuve urma să pozeze într-o haină de blană. Îi era cald. A renunţat la haină, era în colanţi şi body, iar Dominique Isserman i-a spus: «Aşteptaţi, sunteţi formidabilă astfel». Catherine Deneuve a spus: «Ok, hai să începem»"
"A fost cu adevărat o întâmplare", a adăugat ea.
Articolul a fost publicat cu ocazia lansării în Statele Unite a celui mai recent film cu Catherine Deneuve, intitulat "Elle s'en va", regizat de Emmanuelle Bercot.
Acelaşi articol reaminteşte cititorilor faptul că vedeta franceză este de peste 50 de ani renumită pentru "frumuseţea ei îngheţată" şi că "este în continuare foarte frumoasă".
Şedinţa foto a fost realizată la Paris, pe 5 februarie, a precizat New York Magazine, adăugând că acele fotografii pot fi văzute şi pe internet, pe site-ul
De-a lungul carierei, actriţa franceză, care a devenit cunoscută cu rolul din "Umbrelele din Cherbourg" (1964), de Jacques Demy, a jucat în filme realizate de cei mai importanţi regizori ai secolului al XX-lea, de la Roman Polanski şi Luis Bunuel până la André Téchiné şi Lars von Trier.
Frumuseţea ei rece, care o evocă pe cea a Gretei Garbo şi aminteşte de eroinele lui Alfred Hitchcock, a ajutat-o să fie distribuită în importante filme de autor. Refuzând categoric să joace în piese de teatru, va turna filme cu cei mai mari regizori din anii '60, precum François Truffaut, Luis Bunuel, Roman Polanski, dar şi cu tineri cineaşti francezi, de la Arnaud Desplechin, François Ozon până la Emmanuelle Bercot, în cel mai recent lungmetraj al său, "Elle s'en va" (2013) - 120 de pelicule în total, notează Mediafax.
Din palmaresul actriţei fac parte filme emblematice pentru cinematografia secolului al XX-lea, cum ar fi "Repulsie" de Roman Polanski, "Frumoasa zilei/ Belle du jour" de Luis Bunuel, "Sirena de pe Mississipi" şi "Ultimul metrou", de François Truffaut, "Anotimpul meu preferat" şi "Les voleurs" de André Téchiné, "Dansând cu noaptea" de Lars von Trier şi "8 femei" de François Ozon.
Ocazionalele ei incursiuni în cinema-ul hollywoodian includ legendarul ei rol de vampiriţă bisexuală care joacă o scenă de sex cu Susan Sarandon în filmul "Foamea/ The Hunger", de Tony Scott, dar şi un rol de invitat special în serialul de televiziune "Prietenie pe muchie de cuţit". Catherine Deneuve a primit singura ei nominalizare la Oscar pentru rolul Eliane din drama istorică "Indochina" (1992), de Regis Wargnier.
Simbolizând eleganţa franceză, Catherine Deneuve este una dintre puţinele actriţe din Franţa care au fost incluse în Hall of Fame, la Hollywood.
Pe 7 decembrie 2013, la Berlin, Catherine Deneuve a fost recompensată cu un premiu pentru întreaga carieră la gala organizată de Academia de Film Europeană.
Foto: AFP/Mediafax