Cât a plătit Elena Băsescu pentru spitalizare
Divertisment · Stiri / 04.09.2013

Fiica președintelui a achitat 300 de lei pe zi pentru că a vrut să stea într-o rezervă pe durata internării în Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti (SUUB), unde miercuri, înainte de externare, a fost împărţit un tort jurnaliştilor şi celor care erau cu bolnavi la spital.

Suma de 300 de lei pe zi pentru a fi internat într-o rezervă la Spitalul Universitar din Capitală este prevăzută într-un ordin al ministrului Sănătăţii, a explicat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al SUUB, doctorul Leonard Grecescu. "A plătit deja. Este vorba de suma de 300 de lei pe zi. În total a achitat 1.500 de lei", a declarat Grecescu.

Acesta a mai spus că suma a fost percepută în baza legislaţiei medicale.

Elena Băsescu a părăsit spitalul împreună cu fiica ei, miercuri după ora 15.00. Elena Băsescu le-a spus ziariştilor, la ieşirea din spital, că se simte "cu adevărat împlinită". La rândul său, preşedintele Băsescu a spus că e extraordinar să fie bunic.
 
  

Cu două ore înainte de externare, în faţa Spitalului Univeristar, a fost adus un tort de 70/60 de centimetri, din ciocolată şi fructe de pădure, pe care era aşezată fundă mare roz din cremă şi era scris, tot cu roz, "Sofia - Anais", numele pe care l-a primit nepoata preşedintelui. Tortul a fost împărţit junaliştilor şi aparţinătorilor care se aflau în faţa spitalului.
 
 
 
 

Potrivit ordinului ministrului Sănătăţii 423/2013, fiecare unitate sanitară poate percepe un tarif pentru internarea pacientului în condiţii speciale, ce nu poate depăşi însă 300 de lei pe zi.

"Asiguraţii suportă contravaloarea serviciilor hoteliere (cazare şi/sau masă) cu un grad ridicat de confort, peste confortul standard, acordate la cererea acestora. Prin confort standard, în ceea ce priveşte cazarea, se înţelege salon cu minimum 3 paturi, grup sanitar propriu, cu respectarea normelor igienico-sanitare şi fără dotări suplimentare (televizor, radio, telefon, frigider şi altele asemenea), iar în ceea ce priveşte masa, cea acordată la nivelul alocaţiei de hrană stabilite prin acte normative. Contravaloarea serviciilor hoteliere cu grad ridicat de confort se stabileşte de fiecare unitate sanitară furnizoare de servicii spitaliceşti. Pentru unităţile sanitare publice cu paturi contribuţia personală a asiguraţilor pentru aceste servicii este de maxim 300 lei/zi"
, se arată în ordin.
 
 

Primul copil al Elenei Băsescu şi, în acelaşi timp, primul nepot al preşedintelui, a venit pe lume pe 1 septembrie, în ziua în care mama a împlinit un an de căsătorie cu Bogdan Ionescu.


Foto: Mediafax, Facebook
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro