Vedeta a adus pe lume, miercuri seară, un băiețel de nota 10, perfect sănătos, la Spitalul Regina Maria din Capitală. Ea a născut pe cale naturală.
Vedeta în vârstă de 37 de ani se afla în cea de-a 41-a săptămână de sarcină și a ținut să nască pe cale naturală, fără nicio intervenţie chirurgicală programată. Fiind o fire sportivă și rezistentă, logodnica lui Mircea Badea a preferat să apeleze la această cezariană doar dacă medicul ar fi decis că aceasta este singură soluţie pentru siguranța ei și a bebelușului, scrie wowbiz.ro.
Carmen a intrat în travaliu în cursul dimineţii, iar Mircea Badea nu a părăsit maternitatea. Alături de el s-a aflat sora lui, Natalia, unul dintre cei mai buni prieteni de-ai săi, Mihai Gâdea, dar şi colegi de la Radio ZU, care au aşteptat cu sufletul la gură venirea pe lume a băieţelului, pe care părinţii l-au numit în glumă, înainte de a se naşte, "Vasilică 2014", scrie Libertatea.
Proaspătul tătic e în culmea fericirii. El a stat mai bine de 10 ore la uşa sălii de naştere, aşteptând că băieţelul său să vină pe lume. Mircea Badea a postat și o fotografie pe Facebook, în care el și apropiații săi o încurajau pe iubita lui să nască mai repede. "Împingeee!!!", a scris Badea lângă imaginea amuzantă.
Pe 11 mai, vedeta a scris pe pagina sa de Facebook că se simte bine și că nu a sosit încă momentul nașterii. "41 de săptămâni. Vasilică 2014 rezistă!!!"
În timp ce Carmen Brumă se afla în sala de nașteri, în fața clinicii și-a făcut apariția și Connect-R, cu fetița sa, îmbrăcată într-un costum de ursuleț, pentru un control de rutină.
Micuța Maya s-a născut în aceeași maternitate, iar tatăl ei a adus-o la un control de rutină, scrie wowbiz.ro.