Carla Bruni s-a întors la muncă! A devenit imaginea pentru bijuteriile Bulgari
Soţia lui Nicolas Sarkozy, fostul preşedinte al Franţei, a semnat un contract important pentru a promova bijuteriile Bulgari.
Fostă primă doamnă a Franţei, Carla Bruni, în vârstă de 45 de ani, revine, după mandatul de preşedinte al soţului ei, Nicolas Sarkozy, la viaţa de cântăreaţă şi fotomodel de talie internaţională, fiind protagonista celei mai noi campanii a casei de modă Bulgari.Campania la bijuteriile Bulgari este primul contract major de modelling de la începerea mandatului de preşedinte al lui Sarkozy (2007-2012), scrie dailymail.co.uk.
Îmbrăcată elegant şi cu un chip radiant, Carla exprimă bucurie şi încredere în sine în fotografiile în care apare purtând felurite bijuterii distinse Bulgari, asortate cu ceasuri, genţi şi ochelari de soare.
Decorul ales pentru campanie este Roma, Carla fiind fotografiată fie în timpul shopping-ului în magazinul Bulgari Condotti, sau sorbind un espresso, fie participând la o petrecere cu stil pe terasa unei clădiri din Paris.