Caramitru-Mălăele SOLD OUT la Național!
Divertisment · Stiri / 03.03.2014

În seria celor mai în vogă producții teatrale ale ultimelor sezoane, spectacolul “Caramitru-Mălăele, câte’n lună și în stele” se joacă încă o dată cu casa închisă la Naționalul bucureștean, pe 3 martie, de la ora 19.00. Pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor venite din partea iubitorilor de teatru din Capitală, cei doi actori au decis să urce din nou pe scenă, pentru o ediție extraordinară a acestui spectacol, care va avea loc pe 7 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Studo a Teatrului Național din București.

“Este un spectacol puternic, de forță, dar și cu mult umor, o întâlnire între inimile noastre și celelalte mii, bătând de dor și regăsire, de patimă și fire, toate pe-o strună aurie, că primăvara ce-o să vie”, spune violoncelistul Adrian Naidin, artistul care culege lacrimile și zâmbetele celor doi mari actori, pe care, trecându-le prin propriul suflet, le transformă apoi în muzică.

Caramitru recită răscolitor, imaginând, cu inteligență și ingeniozitate, răspunsuri pe măsură unui Horațiu Mălăele vulcanic, irezistibil și plin de umor - demonstrații de virtuozitate într-un duel de vorbe ai cărui martori sunt adesea Shakespeare, Topârceanu sau Nichita. Horațiu Mălăele rămâne un geniu comic care a demonstrat din plin că are la îndemână toate subtilitățile minții și ale sufletului, pe care le atinge folosind toate mijloacele artei.



Duel de vorbe de duh, versuri alese, umor fin și o muzica desăvârșită, pe strunele violoncelistului Adrian Naidin, întâlnirile “Caramitru-Mălăele” de la Național au devenit un reper fix pe agnda iubitorilor de teatru din Capitală. Biletele pentru ediția programată la data de 3 martie au fost vândute în totalitate, un nou succes în palmaresul unei producții care a fost primită cu entuziasm de publicul din România și a fost prezentată, în parteneriat cu importanți promotori ai culturii române la nivel internațional, în Londra, Montreal, Toronto sau Bruxelles.



Ajuns la cel de-al treilea sezon, răstimp în care a fost jucat de fiecare dată cu casa închisă, atât la reprezentațiile din București, cât și în cadrul turneelor programate în țară, spectacolul “Caramitru-Mălăele câte’n lună și în stele” a început anul cu seria edițiilor de gală. Vă invităm să-i reîntâlniți pe cei trei artiști în sala de teatru, pentru ca mai apoi, așa cum spune Horațiu Mălăele, “în continuarea vieții dumneavostră să râdeți, pentru ca râsul este muzica sufletului, să vă jucați – este secretul tinereții și să iubiți – este rațiunea de trăi”…



Biletele pentru spectacolul din 7 aprilie au fost puse în vânzare la casieria Teatrului Național din București(tei. 021. 314.71.71),  în Unirea Shopping Center (etaj 2) și online pe bilete.ro, vreaubilet.ro, eventim.ro,  bilet.ro sau în oficiile Poștei Române și în magazinele INMEDIO și Germanos semnalizate Bilete.ro.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro