Britney Spears şi-a arătat abdomenul pe Instagram
Cântăreaţa în vârstă de 34 de ani a simţit nevoia să le demonstreze răutăcioşilor că este în formă.
Vedeta s-a pozat în sala de fitness purtând un tricou pe care era scris "Oamenii răi sunt naşpa", făcând aluzie la cei care au insinuat că nu arată bine şi a postat imaginea pe contul său Instagram, potrivit people.com.Britney Spears a devenit o împătimită a sportului, cântăreaţa antrenându-se zilnic pentru a se menţine în formă.
"Exerciţiile zilnice sunt foarte importante pentru mine, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic", a declarat vedeta pentru revista Women's Health.
După o perioadă foarte tulbure în urmă cu câţiva ani, când a suferit de depresie şi căderi nervoase, artista s-a refăcut în mod spectaculos, revenind cu succes pe scenă şi în viaţa publică.