Britney Spears s-ar putea retrage
Divertisment · Stiri / 06.12.2013

Cântăreaţa, mamă a doi copii, Sean Preston (8 ani) şi Jayden James (7 ani), a afirmat, în timpul unui interviu, că îşi doreşte să aibă mai mulţi copii şi nu dezminte zvonurile privind retragerea sa din viaţa artistică după show-ul din Las Vegas.

Britney Spears a făcut această dezvăluire legată de copii răspunzând unei întrebari în legătură cu zvonurile referitoare la retragerea sa din viaţa artistică, informează cotidianul britanic Daily Mail, citat de agenția Mediafax.

"Aş putea, cine ştie? Aş putea avea încă doi copii, cine ştie", a spus artista.

Când moderatorul a întrebat-o dacă are în plan o familie numeroasă, Britney Spears a precizat: "Da, aş vrea să am mai mulţi copii". Pentru artistă nu contează dacă va avea fete sau băieţi, "atât timp cât sunt sănătoşi".


Britney Spears se întâlneşte cu David Lucado de opt luni şi a declarat că acesta este "foarte pasional, amuzant şi sexy" şi îl iubeşte.

Britney a mai fost întrebată şi dacă s-a mai întâlnit cu fostul ei iubit, Justin Timberlake. "Nu l-am mai văzut de zece ani. Este o perioadă lungă de timp", a spus aceasta.

Britney Spears se află sub curatela tatălui ei, Jamie Spears, din februarie 2008, el preluând, totodată, rolul de administrator al averii acesteia, iar comportamentul ei este monitorizat de un judecător, după ce cântăreaţa a avut o serie de căderi nervoase. Tot în 2008, Britney Spears a pierdut custodia asupra celor doi copii ai ei, Sean Preston şi Jayden James. Însă, de atunci, Britney Spears a reuşit să îşi reabiliteze imaginea şi să îşi relanseze cariera muzicală, începând cu lansarea albumului "Circus", în decembrie 2008, notează Mediafax.

Spears a obţinut şi o apariţie specială în serialul de comedie "Glee", după un turneu mondial de succes în 2009. În martie 2011, cântăreaţa şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio, "Femme Fatale", din care single-ul "Hold It Against Me" a ocupat prima poziţie în topul Billboard Hot 100.

Cel mai recent album al cântăreţei, intitulat "Britney Jean", al optulea de până acum, a fost lansat pe 3 decembrie şi conţine piese realizate în colaborare cu Will.i.am, producătorul albumului, rapperul T.I. şi sora mai mică a lui Britney, Jamie Lynn Spears.



Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro