Bobby Brown, arestat pentru conducere în stare de ebrietate
Cântăreţul american a fost arestat pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate, miercuri, la Los Angeles.
Artistul american, care a făcut un tratament de dezintoxicare în luna august, a fost arestat după ce a fost tras pe dreapta de poliţia californiană, pe o stradă din Studio City, o suburbie a oraşului Los Angeles, relatează CNN. Aceasta este cea de-a doua arestare a muzicianului, în 2012, pentru conducerea automobilului sub influenţa alcoolului, informează revista People, citată de agenţia Mediafax.
Bobby Brown, în vârstă de 43 de ani, a fost transportat la o secţie de poliţie din apropiere şi a fost apoi eliberat pe cauţiune.
În luna martie, Brown a fost arestat din acelaşi motiv, în San Fernando Valley.
Muzicianul american s-a căsătorit în luna iunie cu Alicia Etheredge, în cadrul unei ceremonii ce a fost organizată în Hawaii.
Internarea cântăreţului într-o clinică de dezintoxicare pe timpul verii a făcut parte dintr-o înţelegere încheiată de artist cu autorităţile californiene, în urma arestării sale din luna martie, notează Mediafax.
Bobby Brown a fost căsătorit timp de 15 ani cu Whitney Houston, însă relaţia lor a fost marcată de numeroase dispute domestice şi abuzuri. Divorţul lor a fost pronunţat în 2007, iar Whitney Houston - care a decedat în februarie anul acesta - a câştigat atunci custodia fiicei lor, Bobbi Kristina.
Foto: AFP / Mediafax