Bobbi Kristina și-a șocat prietenii cu logodna sa
Chiar și cei mai apropiați prieteni ai fiicei lui Whitney au fost uimiți când au aflat că ea s-a logodit cu cel căruia ea îi spunea "frate".
Chiar și cei mai apropiați prieteni ai fiicei lui Whitney au fost uimiți când au aflat că ea s-a logodit cu cel căruia ea îi spunea "frate".Bobbi consideră că nu face ceva rău logodindu-se cu Nick Gordon, tânărul pe care Whitney Houston l-a adoptat neoficial în urmă cu 10 ani și pe care l-a crescut ca pe fiul ei, relatează surse citate de site-ul tmz.com.
Bobbi Kristina și Nick Gordon au fost filmați și fotografiați în timp ce se țineau de mână pe stradă și se sărutau în văzul lumii. Un prieten al celor doi a declarat pentru TMZ că grupul de amici ai Kristinei au aflat vestea la ea acasă, în această săptămână, iar în momentul în care ea le-a spus că-l iubește pe Nick au urmat câteva clipe de liniște. În cele din urmă, fiecare dintre cei prezenți a căutat să schimbe subiectul.
Se pare că moartea lui Whitney i-a apropiat și mai mult pe cei doi, până când n-au mai ținut cont de relația lor de "fraternitate", a mai spus sursa citată de tabloidul online.