Beyonce şi Jay-Z vor să se despartă
Cântăreaţa şi soţul ei, rapperul Jay-Z, plănuiesc să se despartă după încheierea turneului lor comun, "On The Run", însă cei doi nu doresc să divorţeze.
Beyonce şi Jay-Z, care în prezent susţin o serie de concerte împreună, în cadrul turneului mondial "On The Run", pregătesc în prezent o strategie pentru a se despărţi după ce vor susţine ultimele două spectacole din turneu, în septembrie, la Paris.
"Nu mai poartă verighete, în caz că nu aţi observat. Cei doi încearcă să găsească o cale de a se despărţi fără să divorţeze", a declarat o sursă pentru publicaţia The New York Post, citată de agenția Mediafax.
Potrivit sursei amintite, acest turneu va fi şi ultimul turneu comun pentru Jay-Z, în vârstă de 44 de ani, şi pentru Beyonce, în vârstă de 32 de ani, după ce terapeuţii de cuplu nu au reuşit să îi ajute să îşi salveze căsnicia.