Bebeluşa Ioana, de la “Cronica Cârcotaşilor”, a împlinit 23 de ani
Ioana, Bebeluşa Cârcotaşilor de la Prima TV, a împlinit 23 ani şi şi-a sărbătorit ziua de naştere împreună cu colegele şi elevele de la sala de dans unde este instructor.
- De ziua ei, Ioana a avut parte de o petrecere surpriză, dar și de o mare bucurie: părinţii săi au venit de la Cluj ca să fie alături de ea.
- “Ca să păstrez tradiţia din ultimii ani mi-am sărbătorit ziua prin muncă. De câteva săptămâni am început să predau la o sala de fitness, exclusiv pentru femei, unde în fiecare vineri susţin o oră de “Dance 4 Shapes”, un program de dans şi aerobic creat de mine. Cum ziua mea de naştere s-a întâmplat să cadă chiar într-o zi de vineri, am sărbătorit împreună cu cursantele şi colegele mele, care mi-au pregătit o petrecere în toată regula. Am avut parte de flori, cadouri, tort şi bineînţeles mult dans şi voie bună. Fetele mi-au dat, ca de fiecare dată, o energie extraordinară şi au făcut că aniversarea mea să fie una extrem de reuşită”
După voia bună de la sală, petrecerea a continuat cu prietenii şi părinţii, care i-au făcut o surpriză Ioanei şi au venit de la Cluj special pentru a fi alături de ea, la aniversare.
“Vizita părinţilor mei a fost cu siguranţă cel mai frumos cadou din acest an. Aşa că, am trecut în cel de-al 23-lea an de viaţă înconjurată de iubire şi veselie şi mai împlinită ca niciodată, atât în plan personal, cât şi profesional”, mărturieşte fericită Bebeluşa.
Cu Ioana şi colegii ei Cârcotaşi, vă întâlniţi în fiecare miercuri seară, la “Cronică”, de la ora 20:30, la Prima TV.