Băneasa Shopping City aniversează primii 8 ani de shopping si lifestyle
Divertisment · Stiri / 13.04.2016

În aprilie, Băneasa Shopping City celebrează 8 ani de existenţă, distractie si lifestyle. În 2008, pe 18 aprilie, se deschideau porțile celui mai cunoscut mall din București. Atunci, peste 120.000 de vizitatori au participat la prima experienţă de shopping in wekendul deschiderii, iar acum Băneasa Shopping City mulțumește pentru cele peste 70 de milioane de vizite din toți acești ani.

De mai bine de 8 ani, Băneasa Shopping City le ofera clienţilor o experienţă de shopping unică, punându-le la dispoziţie cel mai mare număr de magazine (branduri unice pe piaţa din România), zone de distracţie si evenimente exclusiviste, in premieră pe piaţa românească.


Încă de la deschidere şi până în prezent, Băneasa Shopping City a găzduit sute de evenimente unice. De la prezentări de modă, petreceri de shopping, expoziţii de fotografie, expoziţii vintage, diferite tipuri de târguri, proiecte sociale dar şi evenimente culturale şi spectacole remarcabile precum: “Lacul Lebedelor” in 3D sau Concertul aniversar Andre Rieu la Grand Cinema&More. Cu ocazia celebrării a 60 de la premiera mondiala a spectacolului lui Frederick Loewe, luna mai vine cu o nouă premieră: spectacolul My Fair Lady.


Proiectele precum Redesign yourself (reality show digital care a schimbat viața a zece oameni obișnuiți), Băneasa Styling Contest (cel mai mare concurs pentru tinerii pasionați de modă), Mooza Pop Up Store (prima experiență comercială pentru antreprenori la început de drum), Samba por tu amor (timp de patru zile clienții au putut intra în atmosfera Carnavalului de la Rio), dar și celebrele seri care au revoluționat shoppingul, Extravaganza Night Shopping Party, unde muzica bună, coctailurile savuroase și defilările de modă au transformat o ieșire la cumpărături într-o petrecere, sunt doar câteva exemple din premierele care au avut loc in Baneasa Shopping City, aducandu-i binemeritata titulatură de The City of Good Life.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro